Șoșoacă s-a luat la trântă iar în Parlamentul European: Mă ofer să mediez pacea cu Putin în numele UE! Europa e pe marginea prăpastiei
Diana Șoșoacă nu se dezminte nici în Parlamentul European. După întreruperile luărilor de cuvânt din plenul Parlamentului European când a fost evacuată din sală, acum liderul SOS România a luat azi cuvântul în cadrul Comisiei de Industrii din Parlamentul European.
În cadrul luării sale de poziție Diana Șoșoacă a criticat dur felul în care sunt tratate țările membre UE față de ”abuzurile Ucrainei care nu respectă nici o regulă”. Ea a clamat faptul că fermierii din Estul Europei sunt falimentați cu bună știință și țări precum România se mai pot împrumută doar la dobânzi astronomice. În acest context a făcut apel la negocieri cu Rusia și chiar s-a oferit să medieze pacea cu Vladimir Putin în numele UE:
”Sincer, am crezut, ascultându-vă pe toți, că mă aflu în Parlamentul Ucrainei, în nici un caz în Parlamentul European. Și sincer, mă uitam aici, cred că ne pregătim de război. Și vă spune un reprezentant al unei țării care are graniță cu Ucraina și care a avut ocupație sovietică zeci de ani.
Și vă spun că, din punctul de vedere al românilor, nu este acceptabil nimic din ceea ce se vorbește aici. În loc să alocați atâția bani pentru înarmare, părerea mea este că ar trebui să alocați timp și bani pentru pace.
Pacea nu se face cu înarmare iar înarmarea și consolidarea industriei de armament. Înseamnă și trimiterea de oameni la moarte. Și așa să vă întreb pe toți, ați vorbit cu cetățenii statelor pe care îi reprezentați dacă sunt de acord să moară pentru acest război care, cu tot respectul ține, din 2014.
Din 2014, Ucraina și Federația Rusă se bat pe niște teritorii. Este vorba de chestiuni istorice, este vorba de pacturi precum Ribbentrop – Molotov și așa mai departe. N-am să intru în aceste lucruri. Dar, de exemplu, în România, cât să ne mai putem împrumută când 70% din români trăiesc în sărăcie, iar 30% trăiesc sub pragul sărăciei.
România nu se mai poate împrumuta. Nu mai avem industrie, nu mai avem agricultură, fermierii au fost falimentați de către exportul acesta de cereale al Ucrainei care, cu tot respectul, nu respectă nici o dispoziție legală a Uniunii Europene.
Șoferii Ucrainei umblă cum vor. Sunt beți, ne -au omorât destui oameni pe străzile din România. Cred că ar trebui să va plecați, să ne aplecăm cu toții către pace. În România pentru această industrie și pentru intrarea în război să știți că trebuie făcut referendum conform legislației și sunt avocat și vă spun că avem mari probleme iar peste 90% din populația României se opune înarmării României și cheltuirii acestor bani pe înarmare.
Și aș vrea să vă întreb. Aici este comisie de înarmare sau comisie de industrie? Ce facem cu celelalte industrii care au falimentat? Cu IMM-urile care au falimentat, mai ales după această pandemie de COVID, care a distrus toată economia a tuturor statelor, nu numai a României.
În acest context, dacă vă este frică de Putin să negociați pacea, mie nu mi-e frică. Vă pot reprezenta Uniunea pentru încheierea păcii. Mulțumesc.