Sorin Titus Muncaciu: Echipa AUR Galați, alături de cetățenii afectați de inundații

Echipa AUR Galați, alături de cetățenii afectați de inundații: deputații AUR Lilian Scripnic și Sorin Titus Muncaciu au ajutat financiar o familie de oameni în vârstă, a căror locuință a fost grav afectată de ploile abundente care au căzut în luna iulie, în județul Galați.

„Echipa AUR Galați a venit în sprijinul cetățenilor care ne-au cerut cu disperare ajutorul. Proprietatea familiei Weber a suferit inundații de patru ori în doar două săptămâni. Vorbim despre oameni în vârstă, care au scos cu găleata tone de apă din casă. Cazul a fost imediat preluat de către mine și colegul meu, Lilian Scripnic. Astfel, am ajutat financiar la repararea peretelui exterior al locuinței, prin care se infiltra apa direct în casă”, a declarat Muncaciu.

Deputatul AUR susține că principala cauză a dezastrului este canalizarea din spatele imobilului, care nu face față debitului mare de apa de la fiecare ploaie de acest fel. „Din acest motiv cerem public APA CANAL SA Galați să găsească soluții concrete pentru zonele cu risc de inundații pentru ca atât oamenii, cât și casele lor, să fie în siguranță”, a mai spus Sorin Titus Muncaciu pentru redacția Ropres.

Ar putea fi o imagine cu corp de apă

Proprietatea familiei Weber a suferit inundații de patru ori în doar două săptămâni