Sorin Mateescu (AUR): După 33 de ani și tot atâtea guvernări social-democrate sau social-liberale, 34% dintre români sunt încă expuşi riscului de sărăcie
Anul acesta, al împlinirii a 105 ani de la Marea Unire, este și anul cu cele mai mari costuri ale vieții pentru românii de rând. După 33 de ani și tot atâtea guvernări social-democrate sau social-liberale, 34% dintre români sunt încă expuşi riscului de sărăcie – constatarea îi aparține senatorului AUR Sorin Mateescu. Parlamentarul a vorbit despre acest fenomen în cadrul unei declarații politice susținute în Parlament și a prezentat pe scurt situația în care se află România la 100 de ani de la Marea Unire.
În ultimele trei decenii, nicio guvernare nu a reușit să diminueze fenomenul sărăciei. Cei mai expuși sunt românii care câștigă mai puțin decât salariu minim net, familiile monoparentale și pensionarii, adică peste 4 milioane de români care trăiesc la limita supraviețuirii. Conform INS, rata sărăciei relative a fost în anul 2022 de 21,2%. Dacă mai luăm în considerare că avem în jur de 5 milioane de persoane plecate din țară pentru a avea un trai mai bun, rata sărăciei reale este de peste 28% din populația țării, a punctat parlamentarul.
Senatorul Sorin Mateescu atrage însă atenția că sărăcia nu se limitează doar la indicatori economicii. Dimpotrivă, „sărăcia înseamnă locuințe inadecvate, insecuritate alimentară, nevoi medicale rămase nesatisfăcute sau lipsa ocaziilor de a demonstra ceea ce poți în viață. Găsirea soluțiilor la problemele respective ar fi trebuit să fie baza tuturor guvernărilor din 1990 încoace”, a precizat acesta.
În ceea ce privește situația la nivel național, datele arată că, la sfârșitul anului 2022, cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Sud-Vest Oltenia (34,7%), Sud-Est (28,4%) și Nord-Est (26,2%), iar cea mai mică în București-Ilfov (3,9%). De asemenea, sărăcia este mai frecventă în rândul persoanelor care trăiesc în gospodăriile cu copii dependenți și în cazul persoanelor singure n special în cazul femeilor (32,7% faţă de 25,9% la bărbaţi).
„Dacă în anul 2022 Guvernul României nu ar fi plătit pensiile şi diverse forme de asigurări sociale, aproape jumătate din populaţie (45,0%) s-ar fi situat sub pragul supraviețuirii şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 84,8%, ar fi fost în stare de sărăcie reală”, a mai spus senatorul AUR.