SONDAJ: Doar 41% dintre americani au încredere în acest moment în Donald Trump

Aproximativ doi din cinci americani au o opinie favorabilă în ceea ce-l privește pe președintele-ales al SUA, Donald Trump, mai puțin decât atunci când republicanul se afla în pragul primului său mandat prezidențial, a arătat un nou sondaj Reuters/Ipsos.

Aproximativ 41% dintre respondenții la sondaj au declarat că îl privesc favorabil pe Trump, în timp ce 55% îl privesc nefavorabil. Rezultatele vin la aproximativ o lună înainte ca acesta să preia mandatul. Învestirea are loc pe 20 ianuarie, arată Reuters.

Popularitatea lui Trump este în scădere față de cele 51 de procente înregistrate în decembrie 2016, după victoria sa la alegerile din acel an, chiar dacă luni întregi a obținut evaluări în jur de 40%.

Impulsul post-electoral a continuat în primele luni ale mandatului său, în perioada 2017-2021, mai notează sursa citată.

Cotele sale de favorabilitate s-au situat în jurul a 40% în ultimele luni și ar putea fi un semn al polarizării politice profunde dintre republicani și democrați. În decembrie 2016, aproximativ un sfert dintre democrați îl priveau favorabil pe Trump. Luna aceasta, doar unul din 10 a făcut-o.

Actualul președinte Joe Biden a preluat funcția în 2021 cu un rating de aprobare de 55%, dar popularitatea democratului a scăzut și ea, oscilând aproape de 40% de la începutul lui 2022, după o retragere haotică a forțelor americane din Afganistan și pe măsură ce prețurile de consum au crescut.

Sondajul a arătat că nivelul de aprobare al lui Biden este de 38%, chiar peste cel mai scăzut nivel al mandatului său, de 35%, în octombrie. Cel mai scăzut nivel de aprobare al lui Trump în timpul primului său mandat prezidențial a fost de 33%, în decembrie 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *