Sofer retinut si cercetat sub control judiciar dupa ce baut a intrat cu masina intr o caruta
Șoferul care în urmă cu o săptămână a produs un accident rutier la Solca, după ce a intrat, băut fiind, cu mașina într-o căruță, a fost reținut de anchetatori joi dimineață pentru 24 de ore, în cursul zilei de vineri luându-se față de acesta măsura preventivă a cercetării în continuare sub control judiciar.
Accidentul rutier soldat cu două victime s-a produs sâmbătă seara, înainte de ora 19.00, pe o stradă din orașul Solca. Un autoturism a intrat atunci în coliziune cu o căruță încărcată cu baloți de paie, în urma impactului atât șoferul mașinii, cât și căruțașul fiind răniți.