Sindicaliștii din sănătate vor picheta ministerul și se pregătesc de greva generală
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit miercuri programul acţiunilor de protest şi va începe strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, în 15 iunie, a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti.
Astfel, în data de 23 mai, de la ora 11:00, va avea loc pichetarea Ministerului Sănătăţii, iar în 8 iunie o grevă cu întreruperea activităţii timp de două ore, între 9:00 şi 11:00.
Totodată, din 15 mai începe strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, programate pentru 15 iunie.
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea unor ample mişcări de protest, în contextul în care asigurările Guvernului de a nu bloca ocuparea posturilor în sectoarele Sănătate şi Asistenţă Socială nu s-au concretizat, iar revendicările din februarie nu au fost soluţionate.
„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, constatând că asigurările verbale ale reprezentanţilor Guvernului de a nu bloca ocuparea posturilor în sectoarele Sănătate şi Asistenţă Socială nu s-au concretizat, coroborat cu faptul ca revendicările noastre din februarie – creşterea salariilor cu minim rata inflaţiei, asigurarea finanţării pentru vouchere de vacanţă etc – nu s-au concretizat, pentru faptul că nici actuala Legea a Salarizării nu este implementată, dar nici noua lege – asumată prin PNRR şi deja negociată cu sindicatele – nu are o finalitate, pentru că o parte dintre sporuri încă sunt plătite la salariul din decembrie 2018, pentru că indemnizaţia de hrană a rămas blocată la sub 10 lei/zi, în timp ce tichetele de masă pentru sectorul privat au ajuns la 30 de lei şi se estimează creşterea valorii la 40 de lei, am hotărât declanşarea unor mişcări de protest ample”, a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti.