Simona Halep, încurajată de un fost șef din SRI: ‘Eu nu mi-am recăpătat funcția sau anii pierduți, dar mi-am salvat demnitatea și reputația!’
Simona Halep, încurajată de un fost șef din SRI: ‘Eu nu mi-am recăpătat funcția sau anii pierduți, dar mi-am salvat demnitatea și reputația!’
Simona Halep împlineşte astăzi 32 de ani. La începutul lunii, ea a fost suspendată patru ani pentru dopaj şi urmează să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Fostul șef al Serivicului Român de Informații, Eduard Hellvig, a ținut să o încurajeze pe Halep de ziua ei.
„La un moment dat în cariera mea în administrație am fost acuzat pe nedrept de unele fapte nedemne. Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat.
Doi ani mai târziu, am fost achitat de orice acuzație. Nu mi-am recăpătat funcția sau anii pierduți, dar mi-am salvat demnitatea și reputația. La mulți ani, Simona Halep”, a spus Hellvig.
La un moment dat în cariera mea în administrație am fost acuzat pe nedrept de unele fapte nedemne. Am demisionat, am renunțat la tot și am decis să lupt până în pânzele albe pentru a dovedi că sunt nevinovat. Doi ani mai târziu, am fost achitat de orice acuzație. Nu mi-am…
— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) September 27, 2023