Simion invită PMP, PNŢCD, Alternativa Dreaptă, Coaliţia pentru Naţiune să formeze Polul Conservator alături de AUR
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) invită mai multe formaţiuni politice – PMP, PNŢCD, Alternativa Dreaptă, Coaliţia pentru Naţiune -, dar şi societatea civilă să se alăture iniţiativei sale privind constituirea Polului Conservator.
Conform unei scrisori transmise, vineri, de deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, Polul Conservator are ca valori şi principii „libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura – ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale -, proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului”, relatează Agerpres.
„Astăzi, eşichierul politic din România este caracterizat de o puternică confuzie doctrinară şi ideologică. Absenţa unei oferte consistente de dreapta este cauza principală a crizei sistemice a ţării. Guvernele socialiste şi „liberale” din ultimele trei decenii poartă întreaga răspundere pentru actuala stare morală, economică şi socială a României. Refacerea unei coaliţii de tip USL 2.0 este doar o soluţie improvizată şi nocivă de guvernare, care va perpetua interesele aceleiaşi găşti de pradă care se roteşte la putere de peste 30 de ani. Această situaţie de fapt trebuie urgent depăşită! Rezolvarea poate veni numai prin constituirea unei veritabile alternative de dreapta. Cu acest scop iniţiem constituirea Polului Conservator. Vă invităm să identificăm împreună obiectivele şi căile de acţiune comune, având ca fundament valori şi principii conservatoare: libertatea şi unicitatea persoanei, credinţa şi morala creştină, familia, tradiţia şi cultura – ca expresii ale identităţii şi demnităţii naţionale naţionale – proprietatea privată, dreptatea, meritocraţia, statul de drept ca garanţie a democraţiei autentice, reîntregirea Neamului”, se afirmă în scrisoare.
AUR îşi exprimă convingerea că Polul Conservator va oferi românilor „alternativa reală de normalitate şi şansa unei Românii puternice”.
„Cu fermitate şi înţelepciune, cu realism de neam şi ţară, ştim că, împreună, suntem în măsură să coagulăm o forţă redutabilă care să guverneze,
» Aflați mai multe informații aici.