Silviu Titus-Păunescu (AUR), apel către parlamentarii din Ialomița: Doar uniți putem susține interesele ialomițenilor în Parlamentul României!
Silviu Titus-Păunescu, deputat AUR, a lansat un apel către parlamentarii din Ialomița de a face front comun pentru a rezolva astfel problemele economice și administrative ale județului. Deputatul consideră că doar împreună „cei șase parlamentari din Ialomița pot susține eficient interesele ialomițenilor în Parlamentul României!”.
„Eforturile individuale sunt meritorii, dar nu sunt suficiente. Ialomița are nevoie de toți parlamentarii ei pentru a obține rapid rezultate economice și administrative. De aceea, propun public organizarea unei întâlniri cu toți cei șase parlamentari ialomițeni pentru a identifica o strategie parlamentară comună în acest mandat!”, a declarat Silviu Titus Păunescu în publicația locală Independent.
Județul Ialomița are 6 reprezentanți în Parlament: trei fac parte din Alianța pentru Unirea Românilor (senatorii Adrian Costea și Rodica Boancă și deputatul Silviu Titus Păunescu), un deputat PNL – Luminița Barcari și doi parlamentari PSD (deputații Ștefan Mușoiu și Raluca Dumitrescu).
Apelul deputatului Silviu-Titus Păunescu vine în contextul în care interesele celor trei partide pe care acești parlamentari le reprezintă în numele ialomițenilor sunt divergente și greu de conciliat. Însă o întâlnire publică reprezintă primul pas către acest deziderat.
„Doar așa putem identifica interese comune. Susținem educația? Protejăm interesele fermierilor ialomițeni? Promovăm investiții administrative? Căutăm investitori? Sau pierdem timpul gestionând conflicte politice copilărești? Asta trebuie să aflăm și să ne asumăm public!”, a mai spus Păunescu.