Sfârşitul războiului rus ”depinde de Ucraina”, iar ea trebuie să negocieze cu Moscova, îndeamnă Aleksandr Lukeşnko într-un interviu AFP
Războiul din Ucraina va înceta doar dacă Ucraina îşi acceptă pierderile şi negociază cu Rusia, declară joi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al lui Vladimir Putin, într-un interviu exclusiv acordat AFP.
”Totul depinde de Ucraina, actualmente, iar particularitatea momentului este că războul se poate termina în condiţii mai preferabile Ucrainei”, declară Aleksandr Lukaşenko.
”Ea trebuie să se aşeze la masa negocierilor, să fie de acord să nu mai ameninţe niciodată Rusia”, adaugă el.
Lukaşenko, care a pus la dispoziţia armatei ruse teritoriul Belarusului pentru a ataca Ucraina, consideră că Kievul este cel care trebuie să accepte concesii şi să se ducă la negocieri, singura ieşire din conflict.
Negocieri anterioare, lansate în primele zile ale invaziei ruse, au eşuat, iar cele două tabere se acuză reciproc de acest eşec.
Potrivit lui Aleksandr Lukaşenko, termenul de ”denazificare” folosit de către Rusia în prezentarea obiectivelor sale militare în Ucraina, ”este filosofie. Cea mai importantă este securtatea Rusiei”.
Preşedintele balarus consideră că lucrurile se pot agrava şi mai mult şi subliniază că Vladimir Putin a avertizat că armata rusă nu este, încă, pe deplin angajată în Ucraina.
”Războiul care este în curs acolo nu este încă cel pe care Rusia îl poate duce”, subliniază el şi evocă arme ”îngrozitoare” pe care Moscova nu le-a folosit.
Occidentul, Ucraina şi Rusia este necesar să se înţeleagă, pentru a evita ”prăpastia” ”războiului nuclear”, explică el.
Aleksandr Lukaşenko îndeamnă la o încetare a conflictului
”Haideţi să ne oprim. Nu trebuie să mergem mai departe. Mai departe este prăpastia. Mai departe este războiul nuclear. Nu trebuie să se ajungă acolo”, declară el.
”Trebuie să se oprească, să se înţeleagă, să oprească acest haos, operaţiunea războiului în Ucraina”, îndeamnă el.
El consideră că este necesar ca Ucraina să accepte faptul că regiunile ocupate de către Rusia în estul şi sudul ţării sunt pierdute.
”Asta nu se mai discută. Am fi putut discuta în februarie, martie”, declară el.
Şeful statului belarus aruncă pe Occident întreaga vină a acestu război şi apreciază că ameninţarea exercitată de acesta asupra Rusiei era atât de mare, încât Moscova trebuia să-şi atace vecinul.
”Noi am văzut cauzele acestui război. Cauza este că dacă Rusia nu ar fi luat-o înaintea NATO, voi (occidentalii) v-aţi fi organizat şi aţi fi atacat-o”, subliniază el.
”Voi sunteţi la origine şi voi prelungiţi acest război”, acuză el.
Liderul belarus consideră că acest conflict ar fi fost evitat dacă ţările din Occident i-ar fi dat lui Vladimir Putin ”garanţiile de securitate pe care le cerea”, şi anume o retragere a Alianţei Nord-Atlantice în frontierele din 1997 şi o încetare a apropierii Occidentului de Ucraina, pe care Rusia o percepe ca pe o ameninţare.
”De ce nu aţi dat aceste garanţii? Asta înseamnă că voi vreţi războiul”, acuză Lukaşenko.