Senatul dezbate 15 propuneri ale Comisiei Europene, dintre care unele privind digitalizarea și scăderea emisiilor de CO2. Sorin Lavric (AUR): Există o tendință de uniformizare a legislației din toate statele
Sorin Lavric, senator AUR, atrage atenția că pe ordinea de zi a Ședinței Senatului din 20 septembrie 2023 se află mai multe inițiative legislative din domeniile digitalizării, farmaceutic și al scăderii emisiiilor de CO2 – COM-uri. Acest fapt arată că există o tendință de uniformizare a legislației din toate statele – „orchestrele naționale trebuie să intoneze aceeași partitură, ceea ce este o situație cu totul și cu totul jenantă și neplăcută”, a afirmat senatorul AUR.
Sorin Lavric a precizat că este vorba de 15 astfel de inițiative legislative, „care se învârt în jurul acelorași obsesii cu care Comisia Europeană deja ne-a obișnuit”: Green Deal, scăderea emisiei de dioxid de carbon și digitalizarea. Pe listă se regăsesc și unele din domeniul farmaceutic, dar și cele referitoare la producerea și folosirea munițiilor de război, semn că războiul din Ucraina este departe de a se încheia, a subliniat senatorul.
„Toate aceste COM-uri au două trăsături comune. Prima este tendința aceasta de uniformizare a legislației din toate statele. Orchestrele naționale trebuie să intoneze aceeași partitură, ceea ce este o situație cu totul și cu totul jenantă și neplăcută. Și, în fine, toate COM-urile dau impresia că vor binele cetățenilor, când de fapt, intenția ultimă, nemărturisită, este de control asupra lor”, a mai spus Lavric.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Senatului, pe ordinea de zi a Ședinței Senatului din 20 septembrie 2023 se află, printre altele, următoarele COM-uri:
- Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind măsurile de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații electronice gigabit și de abrogare a Directivei 2014/61/UE (Actul privind infrastructura gigabit) – COM(2023) 94 final
- Proiect de hotărâre referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european de producere de produse bazate pe tehnologie care contribuie la obiectivul zero emisii nete (Regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete). – COM(2023) 161 final
- Proiect de hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Reformarea legislației în domeniul farmaceutic și măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene.– COM (2023) 190 final.
Lista completă poate fi consultată aici.