Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, viitoare judecătoare la CCR, plătită ca notar cu sute de mii de lei de o firmă a Ministerului Energiei, condus de colegul ei de partid, Virgil Popescu

Scântei, sute de mii din Energie. 14,73 milioane de euro. Atât a plătit Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), condusă de Bogdan Stănescu, pentru a achiziționa firma clujeană Energo Proiect care ar produce 15 MW din energie eoliană, conform defapt.ro.

Onorariul liberalei Laura Iuliana Scântei a fost de aproximativ 365.000 de lei pentru a autentifica promisiunea de vânzarea – cumpărare și plata în avans a sumei de 7,365 milioane de euro.

Autentificarea documentelor a fost plătită de către SAPE, companie deținută de Ministerul Energiei, la conducerea căruia se află liberalul Virgil Popescu.

SAPE, controlată de liberali


Bogdan Stănescu a devenit cunoscut publicului larg după ce presa a scris că primea 12 salarii lunar de la stat pentru că era administrator special și membru în consilii de administrație la 12 companii de stat. În august 2019, Ministerul Energiei era condus de Anton Anton, de la ALDE și fost membru PNL.

Atunci s-a decis, cu acordul lui Daniel Chițoiu, unul dintre fondatorii ALDE, ca în funcția de președinte al directoratului SAPE să fie numit Bogdan Stănescu. Un alt om al lui Chițoiu plantat în directoratul SAPE este Marian Luiza, fostul secretar adjunct al ALDE.

Această societate, deținută integral de Ministerul Energiei, a fost înființată în anul 2014 în urma procesului de divizare a Societății de Distribuție și Furnizare Energie Electrica SA și administrează participațiunile statului la mai multe companii din sectorul energetic.

Între timp, Bogdan Stănescu a ajuns în subordinea lui Virgil Popescu, ministrul liberal al Energiei. Tot pe filieră liberală, în directoratul SAPE au mai fost numiți Gabriel Ion Grozavu, consilier județean la Dâmbovița din partea PNL. Pentru o scurtă perioadă de timp, între august 2020 și februarie 2021, din directoratul SAPE a făcut parte și Gabriel Plăiașu, deputat PNL de Dâmbovița. Din noiembrie 2021, Plăiașu este deputat neafiliat.

14,73 milioane de euro pentru Energo Proiect


Pe lângă administrarea participațiunilor statului în companiile din sectorul energetic, SAPE a început să achiziționeze acțiuni și companii întregi care produc energie „energie verde”. De exemplu, a fost achiziționat parcul fotovoltaic Dârvari. În urma acestei achiziții, din mai 2021, SAPE tranzacționează energie regenerabilă pe piața de energie din România.

Ultima achiziție făcută sub conducerea lui Bogdan Stănescu, respectiv a ministrului Virgil Popescu, este firma Energo Proiect SRL din Cluj, patronată de un anume Sorin Bădău. Aceasta produce aproximativ 15MW de energie eoliană prin intermediul a cinci turbine amplasate pe vârful muntelui Curcubăta Mică, din județul Alba.

Din raportul de activitate al directoratului SAPE aferent anului 2021 aflăm că, pe 30 decembrie 2021, SAPE a plătit un avans de peste 36,4 milioane de lei, echivalentul a 7,365 milioane de euro, pentru a cumpăra firma lui Sorin Bădău.

Senatoarea PNL a încasat 365.000 de lei de la SAPE în calitate de notar


Documentele obținute arată că valoarea finală a tranzacției pentru achiziția integrală a firmei Energo Proiect este de 14,73 milioane de euro.

Bogdan Stănescu, președintele directoratului SAPE, a apelat la notarul Laura Iuliana Scântei, senatoare și colegă de partid cu ministrul Virgil Popescu, pentru a perfecta tranzacția. Conform documentelor, senatoarea Laura Iuliana Scântei, în calitate de notar, a întocmit promisiunea bilaterală de vânzarea – cumpărare a firmei Energo Proiect de către SAPE. În baza acestei promisiuni, SAPE a virat în contul lui Sorin Bădău 7,365 milioane de euro.