Șeful Direcției de Pescuit din Ministerul Agriculturii, urmărit penal de DNA pentru efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția: ar deține o firmă prin care vinde plase de pescuit din Thailanda
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, vineri, inculparea șefului Direcției de Pescuit din Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ștefan, fost secretar de stat în minister, pentru efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ȘTEFAN GHEORGHE, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în prezent director general al Direcției Generale de Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, a anunțat DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada septembrie 2021 – august 2024, inculpatul Ștefan Gheorghe în calitate de secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ulterior director general al Direcției Generale de Pescuit, din cadrul aceluiași minister, în scopul obținerii unor sume de bani, ar fi desfășurat activități comerciale în numele unei societăți comerciale pe care o deține în fapt, constând în vânzarea de plase de pescuit, importate din Thailanda, către diverse persoane care dețin ferme de pescuit, activități incompatibile cu funcțiile pe care le deținea acesta.
„În concret, procurorii au stabilit cu privire la societatea comercială respectivă faptul că importă din Thailanda plase de pescuit confecționate din nylon, pe care le comercializează în țară, chiar dacă nu are niciun angajat începând din anul 2015, iar din 2018 înregistrează cifră de afaceri 0 și datorii în fiecare an”, se mai arată în comunicat.