Se anunță vremuri grele pentru unii români: Peste 10.000 de români și-au pierdut slujbele

Se anunță vremuri grele pentru unii angajați, în condițiile în care companiile încearcă să facă față creșterii costurilor și scăderii marjelor, precum și perspectivelor unei recesiuni.

Inflația a schimbat deja comportamentul consumatorilor și afectează cererea, consideră analistul eToro, Bogdan Maioreanu, argumentând că în eforturile companiilor de a-si reduce costurile, de obicei, forța de muncă este cea care este tăiată prima.

În România, rata șomajului a crescut ușor la 5,2% în septembrie 2022, de la nivelul minim de aproape 2 ani, de 5,1% în luna precedentă. Numărul de șomeri a crescut cu 10.200 față de luna precedentă, ajungând la 432.700.

Investitorii individuali încep și ei să resimtă presiunea, deoarece piețele au fost afectate de creșterea ratelor dobânzilor, în timp ce mulți ar putea înregistra scăderi ale veniturilor de la locurile lor de muncă obișnuite. Cu toate acestea, în cel mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, 59% dintre investitorii români s-au arătat încrezători în ceea ce privește situația locului de muncă. Totuși 60% nu se simt foarte încrezători în ceea ce privește dinamica veniturilor și a nivelul lor de trai, iar 78% văd negativ evoluția economiei românești. Rezultate similare am văzut și în SUA, unde 75% dintre investitori sunt încrezători în situația lor profesională.

În octombrie, rata șomajului în SUA a crescut cu 0,2%, ajungând la 3,7%, în creștere față de minimul ultimelor 29 de luni din septembrie, de 3,5%, și ușor peste așteptările pieței, de 3,6%. Numărul total al locurilor de muncă din sectorul non-agricol a crescut cu 261.000, fiind create locuri de muncă în domeniul sănătății, al serviciilor profesionale și tehnice și al industriei prelucrătoare.

Însă încep să apară și unele concedieri în masă. Achiziționarea Twitter de către Elon Musk a dus la reducerea a aproape 3700 de posturi. Musk a menționat într-un tweet, că nu a avut de ales în condițiile în care compania sa pierde 4 milioane de dolari pe zi. Există informații potrivit cărora Meta Platforms pregătește și ea concedieri pentru a contracara performanța slabă a Facebook și Instagram, combinată cu creșterea costurilor de dezvoltare pentru Metaverse și pentru hardware-ul asociat, cum ar fi ochelarii Quest VR. Alte știri menționează viitoare disponibilizări în cadrul băncii Wells Fargo din cauza scăderii puternice a cererii de credite ipotecare generată de creșterea ratelor dobânzilor.

Reducerile de personal sunt în creștere și în SUA

Un raport recent al firmei globale de consultanță în materie de plasament Challenger, Gray & Christmas, Inc. arată că reducerile de personal sunt în creștere. Angajatorii cu sediul în SUA au anunțat 33.843 de reduceri de locuri de muncă în octombrie, o creștere de 13% față de cifrele din septembrie și cu 48% mai mult decât cifrele din aceeași lună a anului trecut. Sectorul tehnologic conduce clasamentul reducerilor, urmat de cel al serviciilor și cel al depozitelor de mărfuri. În luna octombrie, principalul motiv pentru desființarea locurilor de muncă este închiderea afacerii, urmată de restructurare și reducerea costurilor. Pe de altă parte, tot în octombrie, angajatorii au anunțat planuri de angajare a 237.380 de persoane, după un total slab în septembrie, cel mai mic din 2011 încoace, ceea ce semnalează faptul că piața forței de muncă este încă puternica.

Economia americană încetinește pe măsură ce creșterea vânzărilor decelerează și marjele de profit se contractă, potrivit unui sondaj al Asociației Naționale de Economie a Afacerilor. În ciuda acestui fapt, 63% dintre respondenți au declarat că salariile au crescut în ultimele trei luni, punând presiune pe costuri.

Potrivit unui studiu PWC, acest lucru determină necesitatea de a utiliza mai multe strategii de reducere a costurilor. Pe lângă disponibilizări, companiile încurajează pensionarea voluntară, fac reduceri bazate pe performanță, îngheață angajările și nu înlocuiesc persoanele care pleacă. Pentru a stimula creșterea, 44% dintre directorii chestionați iau în considerare angajări în domenii specifice, 42% plănuiesc reduceri de costuri care nu includ reduceri de personal, iar 26% intenționează să reducă numărul de angajați cu normă întreagă. Toate aceste măsuri sunt considerate importante, deoarece 81% dintre directorii chestionați sunt de acord că în următoarele 6 luni va avea loc o recesiune în SUA.