Scandal monstru la Spitalul Județean Brăila. O femeie aduce acuzații grave medicului care i-a tratat necorespunzător nepotul: „Ești un criminal” VIDEO
Un medic de la Spitalul Județean de Urgență este cercetat penal pentru purtare abuzivă, după ce a împins o femeie pe holul unităţii spitalicești, femeia fiind amendată la rândul ei pentru tulburarea liniștii publice, potrivit IPJ Brăila.
IPJ Brăila s-a sesizat în urma unei filmări apărute pe o rețea de socializare, în care se poate vedea conflictul verbal şi fizic dintre cei doi, care ar fi avut ca subiect nemulțumirea femeii legată de o operație la care a fost supus nepotul ei şi a deschis dosar de cercetare pe numele medicului specialist în chirurgie plastică, informează Agerpres.
„Dacă-ți dau una, înghiți pământul”, spune, la un moment dat femeia, moment în care medicul o împinge.
Femeia a fost amendată cu 2.000 lei pentru tulburarea liniștii publice şi cu 500 de lei pentru că nu purta mască de protecţie.
„Din ce am văzut pe imaginile filmate, îmi este destul de greu să îmi dau seama exact de context. Pot să vă spun doar că, de la început, femeia a avut o atitudine agresivă, fără niciun respect faţă de cadrele medicale. Doctorul, pe care îl cunosc ca fiind un om foarte calm de obicei, cred că a avut acest comportament, greu de înţeles, din cauza acestei stări de agresivitate continue. Nu consider că au fost încălcate drepturile pacientului, dar îmi este greu să mă pronunţ având în vedere că eu nu cunosc decât o frântură din acest context mult mai larg”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Brăila, Delia Râşnoveanu.