Șantierul căii ferate dintre Sibiu și Mediaș este părăsit de două săptămâni. Constructorii spun că nu mai au materiale critice, călătorii nu mai au nici autobuze de transfer de la CFR

Anunțate a avea termen inițial de finalizare ziua de 9 august, lucrările de reabilitare a nici doi km din calea ferată care leagă Sibiul din Mediaș s-au oprit de tot, notează Turnul Sfatului. Constructorii invocă dificultăți în aprovizionarea cu materiale feroviare critice și nu pot estima un termen de finalizare a proiectului. În tot acest timp, CFR-ul nu mai asigură legătura dintre Sibiu și Mediaș prin intermediul autobuzelor.

Șantierul căii ferate cu numărul 203, cea dintre Sibiu și Mediaș, a fost deschis în baza unui contract semnat în 20 iunie 2024, semnat cu asocierea San Electroterm Grup SRL – SC Vest Construct SRL pentru suma de 7,8 milioane de lei, la care se adaugă TVA. În primăvara acestui an, reprezentanții CFR estimau că lucrările se vor încheia pe 9 august, dată până la care au și încheiat contract cu Transmixt, pentru a asigura transportul călătorilor cu autobuzele pe perioada lucrărilor.

Lucrările au depășit și noul termen de finalizare anunțat pentru ziua de 6 septembrie, termen care, din nou, nu a fost respectat.

Citește articolul complet pe Turnul Sfatului