Salariile mici și facturile uriașe au scos în stradă mii de angajați din educație, sănătate și poliție. ”Degringolada prețurilor trebuie să se oprească, salariile să fie majorate”

Salariile mici și facturile uriașe au scos în stradă mii de angajați din educație, sănătate și poliție. ”Degringolada prețurilor trebuie să se oprească, salariile să fie majorate”

Protestul organizat de Confederația Națională Sindicală (CNS) ”Cartel Alfa” – care reunește sindicate din toate domeniile, de la educație și sănătate la poliție și apărare – a început în 17 octombrie, sub forma a două caravane, care s-au format în Zalău și Botoșani. De acolo, protestatarii au organizat marșuri împotriva sărăciei în aproape fiecare oraș pe care l-au străbătut în drumul lor spre București. Joi, protestul a ajuns în București, unde coloanele de oameni nemulțumiți s-au strâns în fața sediului Guvernului.

De pe scena amplasată în Piața Victoriei, unde s-au adunat aproximativ 2.0000 de manifestanți, liderul CNS ”Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a spus că sărăcia este tot mai accentuată în România pentru că guvernanții nu sunt capabili să ia decizii în favoarea populației.

Ceea ce s-a întâmplat până acum arată incapacitatea lor (a guvernanților, n. red.) de a lua decizii, incapacitatea lor de a combate sărăcia, voită de anumite grupuri, a populației României. Este inadmisibil ca băncile în România să facă profit mai mare decât în țările lor de origine, este inadmisibil ca acele companii de tranzacționare energetică să facă mai mulți bani decât au făcut în ultimii zece ani, este anormal ca, în același timp, să avem legi dedicate, ca să se poată lua comisionul pentru diferite acțiuni guvernamentale”, a spus Bogdan Hossu.

După aproximativ două ore în care au protestat în Piața Victoriei, manifestanții au plecat în marș pe Calea Victoriei, spre Piața Revoluției, unde s-au oprit pe rând la sediile Ministerului Muncii, Ministerului de Interne și Ministerului Sănătății.

„Fără stoparea prețului energiei și gazului, inflația nu va fi potolită”
Președintele Confederației Naționale Sindicale ”Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, le-a transmis guvernanților că ”marșul anti-sărăcie” este un semnal de alarmă că trebuie să crească salariile și pensiile, pentru a nu se ajunge la o sărăcire și mai mare a majorității populației.

Fără stoparea prețului energiei și gazului, inflația nu va fi potolită în România și vom avea un val care va escalada toate nivelurile de inflație pentru populație, sărăcind pe toată lumea, în condițiile respective. Și, evident, trebuie să compensăm ceea ce a crescut deja, prin creșterea salariilor și pensiilor, care să echilibreze puterea de cumpărare pentru marea majoritate a populației.

Nu în ultimul rând, vrem deblocarea contractelor colective, care este, de fapt, instrumentul de rezolvare a distribuției creșterii economice la nivelul companiilor”, a spus liderul sindical Bogdan Hossu.

„Vor apărea mii de concedieri dacă Guvernul nu găsește soluții adecvate”
În fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, protestatarii au cerut demisia ministrului Lucian Bode.

Președintele Federației Sindicatelor din Penitenciare, Cosmin Dorobanțu, a spus că, pe lângă măsurile pentru a opri inflația și prețurile galopante la energie, oamenii așteaptă de la ministrul de Interne și ”măsuri concrete în ceea ce privește scăderea infracționalității din România”.

Protestăm față de creșterea alarmantă a prețului la gaze, la energie electrică. Rata inflației a ajuns la 16%, ceea ce prevestește faliment în lanț al firmelor din economia națională, cu efect devastator asupra salariaților. Vor apărea mii de concedieri, mii oamenii își vor pierde locurile de muncă în lipsa unor soluții adecvate din partea Guvernului României.

Ne-am strâns în fața ministerului de Interne, pentru că aici, la protest, sunt și polițiști, polițiști de penitenciare, care așteaptă de la ministrul de Interne măsuri concrete în ceea ce privește și scăderea infracționalității din România, în ceea ce privește dotările polițiștilor. Nu în ultimul rând, am vrea aplicarea legii salarizării în integralitatea ei, așa cum a fost votată de actuala Coaliție de guvernare PNL și PSD”, a spus Cosmin Dorobanțu.

”Vom ajunge să nu ne mai putem încălzi în propriile case”
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România (SNPPC), Vasile Zelca, a spus că guvernanții trebuie să oprească ”degringolada” cu prețurile la energie electrică și la gaze, pentru ca oamenii să nu ajungă în situația în care ”să nu se mai poată încălzi în propriile case”.

„Luptăm pentru creșterea salariului minim pe economie, luptăm pentru creșterea pensiilor, luptăm pentru deblocarea negocierilor, luptăm pentru stoparea prețurilor la energie, care afectează toată populația, toată România. Această degringoladă cu prețurile la energie electrică, cu prețurile la gaze trebuie să se oprească, pentru că vom ajunge să nu ne mai putem încălzi în propriile case.

Românii trebuie să înțeleagă și să participe la aceste proteste, pentru că numai așa îi putem determina pe acești guvernanți să ia măsuri pentru popor, pentru români și nu pentru alte interese economice”, a mai spus liderul sindical Vasile Zelca.

”Salariile au crescut cu 50-60 de lei, când știm cu toții care este nivelul inflației”
La protest au participat și sindicaliști de la Federația „Solidaritatea Sanitară”, pentru a susține solicitările generale, dar mai ales pentru a le transmite guvernanților ce vor angajații din sănătate. Vicepreședintele federației sindicale, Gabriel Predica, spune că, salariile trebuiau aduse la nivelul maxim din grilă, însă decizia Guvernului de a acorda doar o parte din banii cuveniți prin lege a avut ca efect doar o creștere nesemnificativă, de câteva sute de lei.

„Avem categorii de salariați care au beneficiat anul acesta de nesemnificative creșteri salariale, de 50-60 de lei, or știm cu toții care este nivelul inflației. Noi cerem ca Legea salarizării să fie aplicată integral, ceea ce înseamnă că pentru infirmieri, brancardieri, personalul TESA și alte categorii, ar trebui ca salariile să fie aduse, la anul, la nivelul anului 2022, iar pentru toate celelalte categorii ar trebui ca sporurile pentru condiții de muncă, sporuri de ture, sporurile de sâmbătă și duminică să fie racordate de salariul de bază actual”, a declarat Gabriel Predica.