Rusia susține că e pregătită să discute propunerile de pace cu Ucraina evocate de Brazilia și Africa de Sud
Rusia nu a primit detalii ale propunerilor de pace pentru încheierea războiului din Ucraina evocate de preşedintele brazilian Lula da Silva şi de cel sud-african Cyril Ramaphosa, dar este dispusă să le studieze, declarat miercuri, 17 mai, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, potrivit agenţiei EFE.
„Există şi alte iniţiative de pace, cea a Braziliei, sau a preşedintelui Africii de Sud. În ambele cazuri vom răspunde apelurilor din partea prietenilor noştri latino-americani şi africani ale căror propuneri suntem dispuşi să le studiem”, a afirmat Lavrov la o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Serghei Aleinik.
Potrivit ministrului rus, este vorba despre iniţiative „generate de dorinţa sinceră de a ajuta la stabilizarea ordinii mondiale”. „Dar deocamdată, spre deosebire de (iniţiativa) vecinilor chinezi, nu am primit vreun document din partea brazilienilor şi nici din partea sud-africanilor”, a precizat Lavrov.”Ne interesează să transmitem logica noastră unui număr cât mai mare dintre partenerii noştri de pe toate continentele” şi Rusia este deschisă „contactelor atunci când (partenerii săi) vor fi pregătiţi”, a explicat el.
În iniţiativa chineză de 12 puncte „principalele postulate au caracter sistemic şi global: necesitatea respectării şi îndeplinirii în totalitate şi fără standarde duble a principiilor ONU, necesitatea aprobării la nivel global a indivizibilităţii securităţii” şi excluderea recurgerii la sancţiuni unilaterale, a rezumat Lavrov iniţiativa chineză pentru încetarea războiului pornit de Rusia contra Ucrainei.
Această iniţiativă a Beijingului nu este un plan de pace propriu-zis, ci doar enumeră 12 principii de acţiune, printre care încetarea focului, reluarea negocierilor de pace, formarea unei arhitecturi de securitate echilibrate, respectarea suveranităţii, respingerea recurgerii la arme nucleare, etc. Ea nu include retragerea trupelor ruse din Ucraina, o cerere esenţială a Kievului şi Occidentului.
„Poziţia Chinei are la bază înţelegerea a ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina şi reflectă fenomenele critice care s-au acumulat în ultimii ani în politica şi economia mondială ca o consecinţă a acţiunilor Occidentului menite să frâneze dezvoltarea multilaterală internaţională”, a explicat mai departe şeful diplomaţiei ruse. El a deplâns respingerea de către SUA şi UE a iniţiativei de pace chineze, respingere care în opinia sa ar fi determinată de raţionamentul că „dacă Rusia spune că ea poate fi discutată, atunci este inutilă”.”Ei (SUA şi UE) spun că Rusia nu doreşte să negocieze în condiţiile lui Zelenski şi că unicul plan pe care Occidentul îl poate promova este cel în zece puncte al lui Zelenski”, a mai remarcat Lavrov. Acest plan ucrainean, observă el, „cere capitularea Rusiei, judecarea Rusiei, plata de reparaţii Ucrainei şi altora, iar abia după acestea regimul de la Kiev ar accepta voluntar semnarea unui acord de pace”. Aşadar, „judecaţi voi singuri!”, a încheiat Lavrov.
Preşedintele Zelenski a evocat anul trecut în decembrie un plan de pace în 10 puncte, pe care l-a discutat, printre alţii, şi cu preşedintele SUA, Joe Biden. Zelenski cere Rusiei în acest plan să-şi retragă trupele din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi să fie restabilite frontierele de stat ale Ucrainei, aşadar Moscova să accepte înfrângerea.Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.