Rusia răspunde Ucrainei că Marea Neagră nu va fi niciodată o mare NATO
Rusia a răspuns joi Ucrainei că Marea Neagră, unde are staţionată o flotă navală, nu va fi niciodată marea NATO, după ce un înalt oficial de la Kiev a folosit acest termen în denunţarea politicilor imperialiste ale Rusiei, transmite EFE.
„Marea Neagră nu va fi niciodată o «mare NATO», este o mare comună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său de presă telefonic zilnic. El a adăugat că pentru toate statele riverane trebuie să fie o mare a „cooperării, interacţiunii şi securităţii. De asemenea, ar trebui să aibă o securitate indivizibilă”. Peskov a subliniat că însăşi declaraţia Kievului se bazează pe contradicţii, întrucât afirmaţia că Marea Neagră ar trebui să fie demilitarizată şi să devină o mare NATO „sunt concepte care se exclud reciproc”. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a subliniat joi la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, care are loc la Bucureşti, că „este momentul ca Marea Neagră să devină ceea ce a devenit Marea Baltică – o mare NATO”.
Kuleba a adăugat că, în timp ce Occidentul nu a avut niciodată strategii coerente privind Marea Neagră, Rusia a avut mereu „un plan agresiv”. Marea Neagră are o importanţă deosebită pentru asigurarea păcii în Europa, a arătat Kuleba, susţinând că ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia reprezintă o ameninţare pentru întreaga lume, notează EFE, citată de Agerpres. În acest sens, şeful diplomaţiei ucrainene a adăugat că pacea trebuie să însemne restabilirea graniţelor Ucrainei recunoscute internaţional.