Romaşcanu, mesaj pentru protestatarii din industria creativă: „Tot ceea ce semnalați este corect, este grav şi trebuie tratat cu prioritate”

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis luni, într-un mesaj pe Facebook, că a urmărit protestul celor din industria creativă care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei, şi că ceea ce au semnalat aceștia „este corect, este grav şi trebuie tratat cu prioritate”.

„Sunteţi participanţi, prin vocaţie, la diversitatea formelor de expresie artistică şi pentru asta aveţi tot respectul şi toată susţinerea posibilă din partea Ministerului Culturii. Au fost doi ani grei, ani în care nu aţi beneficiat întotdeauna de dialogul dorit sau de sprijinul aşteptat. La final de noiembrie a început cel de al 31-lea (!) mandat al unui ministru al culturii, cu tot ce înseamnă acest lucru”, a scris ministrul, informează News.ro.

El a amintit ce s-a promis în programul de guvernare şi ce a realizat de la preluarea mandatului.

„Un buget cu 45% mai mare decât în 2021, 0.1% din PIB, buget care creează premize pentru fonduri alocate programelor prioritare, programelor ACCES şi de urgenţă, în mare majoritate destinate sectorului independent.

De asemenea: „obţinerea deschiderii, în condiţii pe care le decid, subliniez, alte instituţii nu MC, a 50% din capacitate şi a accesului spectatorilor şi cu test nu numai cu vaccin sau trecere prin boală (faţă de 30%); dialogul cu INSP, CNSU, MS continuă pentru găsi soluţii optime pentru cultură

  • pregătirea unui buget de 148 milioane RON pentru debutul schemei de ajutor cel târziu în martie (2021 – 0 lei)
  • amendarea OUG 118 (sau lege nouă) pentru cuprinderea instituţiilor de cultură între cele care beneficiază de compensarea preţului la energie
  • continuarea ajutorului de şomaj care include şi compensarea celor care au avut venituri din drepturi de autor
  • amendarea formei legii 8 astfel încât drepturile creatorilor să ramână la dispoziţia lor (aşteptăm şi alte amendamente în urma discuţiei cu OGC-urile din data de 11.01)
  • alocarea a 2 milioane lei pentru achiziţia de artă contemporană
  • alocarea a 1 milion lei pentru achiziţia de carte

Acestea sunt câteva dintre măsurile luate care sper că arată că #nusunteţiinvizibili şi sunt oricând disponibil pentru a vă asculta şi a vă prelua ideile ce pot fi implementate”, a precizat Romaşcanu.

În cadrul campaniei #NuSuntemInvizibili, lucrătorii şi artiştii din domeniul cultural au protestat, sâmbătă, în faţa Guvernului, cerând măsuri compensatorii şi un plan predictibil în care să îşi poată desfăşura activitatea. În ultimii doi ani, sectorul cultural a fost puternic restricţionat, iar autorităţile nu au găsit suficiente soluţii pentru a-l sprijini.