Roboții umanoizi spun că pot conduce lumea mai bine decât oamenii
Un grup mic de roboți umanoizi dotat cu inteligență artificială a vorbit vineri la o conferință ONU la Geneva pentru a spune că într-o zi ar putea conduce lumea mult mai bine decât oamenii, potrivit AFP. Pe de altă parte, roboții prezenți forum spun că se așteaptă ca numărul lor să crească și să ajute la rezolvarea problemelor globale și că nu vor fura locurile de muncă ale oamenilor și nu se vor revolta împotriva acestora, relatează Reuters.
Ei consideră totodată că oamenii ar trebui să dea dovadă de prudenţă în faţa inteligenţei artificiale (AI) şi au recunoscut că nu stăpânesc deocamdată emoţiile umane.
De ce spun roboții că ar fi lideri mai buni decât oamenii
Roboţii în cauză – unii dintre cei mai avansaţi din lume – au participat în această săptămână, alături de peste 3.000 de persoane, la „Summitul Global de Inteligenţă Artificială în Slujba Binelui”, organizat de UIT, o instituţie din cadrul ONU specializată în noile tehnologii, relatează Agerpres.
La acest summit, experți, lideri și reprezentanți ai companiilor participante au discutat despre necesitatea dezvoltării unor reguli care să asigure că aceste noi tehnologii sunt utilizate în scopuri pozitive pentru umanitate, precum lupta împotriva foametei sau împotriva schimbărilor climatice.
„Ce tensiune în această tăcere”, a spus unul dintre roboți înainte de începerea conferinței de presă, care a avut loc doar în engleză.
Întrebată despre capacitatea lor de a conduce lumea, Sophia, un robot dezvoltat de Hanson Robotics, a fost foarte clar: „Roboții umanoizi pot conduce cu un nivel de eficiență mai ridicat decât liderii umani”.
„Nu avem aceleași prejudecăți sau emoții care pot uneori să întunece luarea deciziilor și putem procesa rapid cantități mari de date pentru a lua cele mai bune decizii”, a adăugat robotul.
Dar Sophia a mai dat asigurări că „colaborarea dintre oameni și inteligența artificială poate crea o sinergie eficientă” și să permită „realizarea de lucruri mărețe”.
Cercetările din domeniul AI, în special cele care privesc inteligenţa artificială generativă, sunt în plin avânt, iar ONU a cerut crearea unor reguli şi limitări, pentru ca aceste tehnologii să aducă beneficii pentru omenire, fără să o pună în pericol.
În absenţa unor astfel de reglementări, AI riscă să ne facă să trăim un adevărat coşmar, a avertizat în această săptămână secretarul general al UIT, Doreen Bogdan-Martin, descriind o lume cu milioane de locuri de muncă în pericol şi pe cale să devină o victimă a dezinformării, precum şi „tulburări sociale, o instabilitate geopolitică şi disparităţi economice la o scală pe care nu am văzut-o niciodată în trecut”.
Își vor minți roboții creatorii?
În aceeaşi conferinţă de presă de vineri, robotul umanoid Ameca a dat asigurări spunând că lucrurile vor depinde de felul în care AI va fi întrebuinţată: „Trebuie să fim prudenţi, dar şi entuziasmaţi de ideea că aceste tehnologii pot să ne îmbunătăţească viaţa în numeroase privinţe”.
La întrebarea unui jurnalist care dorea să ştie dacă roboţii ar putea să îi mintă pe oameni, Ameca a răspuns astfel: „nimeni nu va putea să ştie vreodată cu certitudine, dar eu pot să vă promit că voi fi mereu onestă şi sinceră cu voi”.
„Roboții ca mine pot fi folosiți pentru a ne îmbunătăți viețile și pentru a face lumea un loc mai bun. Cred că este doar o chestiune de timp până când vom vedea mii de roboți ca mine”, a mai spus Ameca.
Întrebată de un jurnalist dacă intenționează să se răzvrătească împotriva creatorului său, Will Jackson, aflat lângă el, Ameca a spus: „Nu știu de ce ai crede asta”. „Creatorul meu nu a fost decât amabil cu mine și sunt foarte mulțumită de situația mea actuală.”
Vor fura roboții locurile de muncă ale oamenilor?
Grace, un robot medical îmbrăcat într-o uniformă albastră de asistentă, a spus, potrivit Reuters că va „lucra alături de oameni pentru a oferi asistență și sprijin și nu voi înlocui niciun loc de muncă existent”.
— Ești sigură de asta, Grace? a spus creatorul ei Ben Goertzel de la SingularityNET. „Da, sunt sigură”, a spus.