REPER îi cere preşedintelui Iohannis să acţioneze în cazul legilor educaţiei anunţate de Sorin Cîmpeanu şi anunţă că va depune amendamente în Parlament la pachetul de legi ale educaţiei
REPER îi cere preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă, să acţioneze concret în cazul legilor educaţiei anunţate de ministrul Sorin Cîmpeanu şi lansează un apel deschis către societatea civilă, profesori şi experţi în educaţie să se alăture acestui demers. „Considerăm că preşedintele României este dator să îşi respecte promisiunea făcută chiar la începutul primului mandat, când a anunţat că principalul său proiect pentru cetăţenii acestei ţări este „România Educată”. Au trecut şapte ani de atunci”, mai arată comunicatul de presă al partidului.
Conform sursei citate, la raportul publicat acum un an au participat numeroşi specialişti din educaţie, care s-au implicat cu bună credinţă în ceea ce ar fi trebuit să însemne o relansare a educaţiei în România, proiectul de ţară al preşedintelui Iohannis. După un an, ministrul Cîmpeanu, girat de preşedinte în Guvernul Ciucă, a ales să ignore tot acest efort şi să propună un pachet de legi de o calitate jalnică. Acesta nu doar că nu deschide drumul către o reformă autentică a celui mai important domeniu pentru viitorul acestei ţări, dar este lipsit complet de viziune şi conţine propuneri retrograde, pe alocuri inepte, care nu corespund realităţilor unui sistem performant, adaptat unor generaţii dinamice, de care România are atâta nevoie.
Ca atare, „cerem preşedintelui Klaus Iohannis să cheme specialiştii cu care a pornit la drum în proiectul România Educată, şi alţii care s-au alăturat pe parcurs, din nou la masa dialogului. Aceştia trebuie să ajute la redactarea amendamentelor necesare îndreptării greşelilor din pachetul de legi al ministrului Educaţiei şi să adauge direcţiile necesare reformei educaţiei în România. Nu am uitat nicio clipă faptul că domnul preşedinte Iohannis a fost dascăl înainte de a ajunge în cea mai importantă funcţie din statul român şi din respect pentru propria ambiţie politică şi promisiune făcută cetăţenilor acestei ţări îi cerem să intervină de urgenţă pentru a repara proiectul greşit al ministrului Cîmpeanu”, mai indică sursa menţionată.
REPER va depune amendamente în Parlament la pachetul de legi ale educaţiei, a început deja lucrul împreună cu specialiştii din educaţie şi lansează un apel către societatea civilă să se alăture acestui efort. Aşteptăm contribuţiile şi sugestiile tuturor celor care doresc să se implice în acest efort. Vom organiza, de altfel, un maraton de dezbateri, care va dura 24 de ore, pe tema legilor educaţiei. El va îngădui oricăror voci de experţi şi din societatea civilă să se exprime în privinţa educaţiei de care are nevoie România. Asta înseamnă reprezentare corectă a nevoilor şi expertizei din societate. Educaţia nu poate fi lăsată pe mâna unor politicieni plagiatori.
„Noi, ca politicieni, avem datoria de a lucra împreună cu experţii şi societatea civilă pentru a ne asigura de o astfel de reprezentare. Vom redeschide dezbaterea publică asupra educaţiei şi vom pune presiune pe actuala coaliţie guvernamentală, care nu pare capabilă să înţeleagă în ce direcţie evoluează lumea modernă. Legile educaţiei trebuie să fie un efort colectiv. Cerem aceastei coaliţii să nu se blocheze în interese mărunte şi să dea României proiectul de care este nevoie. Vom pune pe masă propunerile şi amendamentele noastre pentru că ele construiesc o viziune pentru educaţia din România. Iar dacă nu există susţinere şi minima înţelegere pentru ca acest proiect vital să devină realitate, le vom folosi la schimbarea pachetului de legi ale educaţiei în viitoarea legislatură”, mai arată comunicatul de presă al REPER.
„Cele două proiecte de lege propuse în perioada vacanţei spre consultare (şi nu spre dezbatere) fac un imens deserviciu programului „România educată” şi ridiculizează munca echipei prezidenţiale. Lista erorilor, incoerenţelor şi aberaţiilor descoperite în primele zece zile de cei care au citit proiectele este atât de lungă, încât suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă aceste proiecte servesc societatea sau doar consfinţesc consolidarea unei noi reţele de putere. Politizând excesiv educaţia, ele nu asumă deloc rolul crucial pe care aceasta trebuie să o joace în dezvoltarea României, ci creează o oligarhie care capturează pe termen lung toate resursele sistemului şcolar şi, prin asta, dă naştere unor noi şi profunde inegalităţi sociale. Doar prin nerăbdarea de a acapara cât mai repede poziţiile de putere şi de a închide definitiv jenantele probleme de integritate ale echipei guvernamentale se poate explica alegerea acestei scurte perioade estivale pentru consultări, într-un dispreţ total pentru profesorii care sunt în concediu legal şi simulând o consultare al cărei scop este doar legitimarea unor proiecte care aruncă educaţia în haos şi îndepărtează România de o traiectorie demnă pentru deceniile ce vin”, a declarat profesorul Ciprian Mihali, coordonator al echipei pentru educaţie REPER, potrivit sursei amintite.