Record de cazuri noi Covid la Iaşi: 1.319. Situația îngrijorătoare în cazul copiilor

Cea mai îngrijorătoare evoluţie este la copiii mici. “Nu staţi în contact cu ei fără mască!”, transmite şeful DSP Iaşi.

Explozie de noi cazuri COVID-19 la Iaşi. Ieri s-a raportat cifra record de 1.319 cazuri noi, mult faţă de ziua precedentă, fiind de altfel cele mai multe înregistrate până acum în pandemie. Odată cu creşterea incidenţei în rândul populaţiei a început să crească şi numărul de focare. Practic, aproape nu există zi în care DSP să nu raporteze trei-patru focare noi.

Cel mai mare raportat ieri este la Spitalul de Recuperare, Secţia de Neurologie, unde şapte cadre medicale şi trei pacienţi au fost testaţi pozitiv. Cadrele medicale au fost trimise în izolare la domiciliu, iar internările au fost sistate pentru două săptămâni. Alte focare raportate sunt la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă – Pavilion administrativ (5 angajaţi), Spitalul Municipal de Urgenţe Paşcani – Compartiment Primire Urgenţe (3 cadre medicale) Institutul de Psihiatrie “Socola” – Secţia VII Acuţi (7 pacienţi).

Potrivit raportării, ieri erau ocupate 27 de paturi ATI COVID, alte 14 fiind libere. Deocamdată, spune conducerea DSP, nu este cazul deschiderii Spitalului de la Leţcani, care este însă pregătit ca în orice moment să-şi deschidă porţile pentru a prelua pacienţi. Cea mai îngrijorătoare situaţie este la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria”, unde 5 paturi ATI COVID sunt ocupate, ca şi alte 36 în zona roşie COVID.

“Incidenţa cazurilor de copii infectactaţi cu SARSC COV 2, cu această tulpină Omicron, este mult mai mare faţă de cea înregistrată în valul 4. De remarcat este faptul că peste 60% dintre copiii infectaţi sunt sugari, motiv pentru care Direcţia de Sănătate Publică înceracă să transmită următorul mesaj părinţilor care au copii mici şi mai ales sugari: „Să nu stea în contact cu ei fără mască,

 » Aflați mai multe informații aici.