Răzvan Dragoș Anghene, candidatul AUR la primăria municipiului Focșani, are numeroase proiecte ambițioase, menite să schimbe în bine viața locuitorilor
Răzvan Dragoș Anghene, fostul director al Filialei OTP Focșani, candidează la primăria municipiului Focșani din partea partidului A.U.R. Acesta are numeroase proiecte ambițioase pentru municipiul Focșani, menite să schimbe în bine viața locuitorilor.
Dragoș Răzvan Anghene are 49 de ani și este un familist convins, tată a două fiice, și un profesionist desăvârșit, fiind absolvent al Facultății de Relații Economice Internaționale (ASE București) . Din 1999, lucrează în domeniul bancar, un domeniu concurențial dur.
Politicienii lucrează în interesul cetățenilor
Dragoș Răzvan Anghene vine în fața focșănenilor cu proiecte ambițioase, pentru a căror implementare își va folosi la maximum pregătirea și experiența sa în domeniul financiar-bancar, mai ales că autoritățile centrale sau locale se îndatorează pe zi ce trece, dar rezultatele sunt mult sub investiția care generează împrumutul.
„Voi face astfel calcule reale și abia apoi propuneri de investiții. Voi căuta soluții de finanțare competitive, soluții de autofinanțare, de atragere a fondurilor nerambursabile și mai ales soluții de cheltuire a banului public într-un mod mai cumpătat, mai eficient, economiile provenite fiind viitoare sume de investit.
Voi căuta soluții și voi sprijini cuplurile tinere care aduc pe lume copii
Anghene promite că va căuta soluții pentru creșterea natalității și le va oferi tinerelor cupluri sprijinul de care au nevoie. Tinerele mame vor primi pachete de produse necesare nou-născuților. Însă, acesta are și o abordare concretă: va identifica pe baza datelor statistice concrete, componența numerică a fiecărei generații de copii pentru a putea evalua și propune investiții în construirea de noi creșe și grădinițe. Asta nu presupune doar cheltuieli cu construcția și dotarea de asemenea obiective, ci și resursa umană necesară.
Monitorizarea permanentă a proiectelor aflate în desfășurare
Candidatul AUR la Primăria Focșani își dorește să fie un bun administrator. În plus, vrea să crească gradul de transparență în administrația publică și, de aceea, a gândit o aplicație mobilă care va arăta în permanență stadiul proiectelor în derulare, astfel încât cetățenii să aibă o imagine fidelă și actualizată cu privire la acest aspect.
„Îmi propun să acord, alături de echipa mea și de colegii din primărie, atenție deosebită la cerințele minime de îndeplinit de către diverși prestatori. Aceștia vor fi monitorizați în permanență și vor constata ce înseamnă toleranță zero, atât în ce privește calitatea scăzută a prestației, timp exagerat de finalizare, cat și cheltuielile colaterale sau suplimentare. Este cel puțin bizar să auzi că se vehiculează sume imense de construire a unui spital, deși avem un exemplu clar cum este cel construit doar din donații, care a costat doar cam a zecea parte”, a afirmat Anghene.
Totodată, pentru modernizarea municipiului Focșani, acesta consideră că există numeroase soluții din afară, ce pot fi implementate cu succes și la noi. De pildă, în Barcelona, pe timp de noapte, banda unu a drumurilor din cartier se transformă, fără vreo semnalizare specifică, în bandă de parcare, până dimineața. Simplu și eficient – nenumărate drumuri mai mici care vor fi abordate încă de la început în acest sens.
Cred cu tărie că din postura de primar al unei localitați este foarte important să reușesti mai întâi să rezolvi nevoile și cerințele reale ale cetățenilor și abia apoi să faci diverse alte investiții.
Dragoș Răzvan Anghene vrea să organizeze concursuri anuale de idei și proiecte – dacă se vor dovedi fezabile, acestea vor fi implementate, odată ce se vor găsi fondurile necesare. El consideră că în oraș există numeroase resurse: „Focșani e orașul care a adus la mâna copiilor cu deficiențe de vedere prima carte de matematică dedicată persoanelor din această categorie. La Focșani s-a născut cel mai mare festival pentru elevi și profesori, dedicat cărților și cititului, pe de-o parte, dar și creativității, pe de cealaltă parte. Nu în ultimul rând, din orașul nostru, o echipa de copii a câștigat campionat mondial de robotică”. Cu perseverență, Focșaniul ar putea călca pe urmele Clujului și ar putea deveni un hub de IT.
Totodată, Anghene pune mare preț pe comunicare și pe colaborarea atât cu ceilalți candidați la primărie și la Consiliul Județean, cât și cu cetățenii de rând. Mărturisește că a urmărit cu atenție programele altor candidați fie la Primărie, fie la Consiliul Județean și a descoperit că acești oameni au identificat fiecare câte o problemă și soluții pentru aceasta. „Sunt bucuros și abia aștept să le discutăm și să le punem în aplicare. Orice idee sau proiect care este de folos orașului, va fi acceptat din partea oricărui cetățean al orașului, din orice partid, organizație sau ONG, supus consultării publice – un alt capitol deficitar până acum – și promovat spre punere în aplicare”.
Planul de AUR pentru municipiul Focșani
Dragoș Răzvan Anghene, candidatul AUR la Primăria Focșani, a creat un plan realist pentru orașul său. Deși este un plan bine închegat, Anghene subliniază că este deschis la discuții sau propuneri din partea focșănenilor. Motto-ul lui este „să construim o comunitate funcțională!”
Lista obiectivelor pentru municipiul Focșani:
- ATRAGEREA DE FONDURI EUROPENE ȘI IMPLEMENTAREA PNRR: implementarea corectă a proiectelor pentru atragerea fondurilor europene și a PNRR necesită formarea unei echipe de specialiști dedicați, pentru a asigura utilizarea eficientă a resurselor și maximizarea impactului investițiilor.
- PROGRAM DE MANAGEMENT AL PERFORMANȚEI: elaborarea unui program de management al performanței pentru administrația locală, este esențială pentru stimularea eficienței, îmbunătățirea relațiilor cu cetățenii și optimizarea proceselor administrative.
- CREAREA DE SPAȚII PENTRU APROVIZIONAREA ZONELOR COMERCIALE: sunt prea multe zone afectate de resistematizarea orașului și care nu mai au acces auto în proximitate.
- ASIGURAREA DE LOCURI DE PARCARE: cetățenii din zonele afectate de resistematizare, care și-au pierdut locurile de parcare, vor parca gratuit în locurile cu plată (SMS) după ora 17:00, până la găsirea de noi soluții. Nu se vor elibera autorizații de construcție pentru clădiri noi în zona centrală, până la găsirea de soluții pentru noi locuri de parcare/construirea de parcări supraetajate. Încheierea de parteneriate cu hypermarket-urile din oraș pentru folosirea parcărilor acestora de către rezidenți.
- MASA CU PRIMARUL: demararea unui program de discuții cu cetățenii „MASA CU PRIMARUL”. Săptămânal voi accepta invitații la masă din partea cetățenilor care vor să ridice o problemă a comunității: eu voi aduce desertul și sucul. Astfel vom putea discuta relaxat, în confortul casei lor și vom identifica soluții eficiente împreună.
- COLABORAREA CU CONSTRUCTORI/PRESTATORI SERIOȘI: identificarea unor firme de construcții serioase, care să efectueze lucrări de infrastructură cu costuri corecte, la o calitate bună, la termen și cu minimă perturbare a activităților cotidiene din oraș.
- CREAREA UNEI APLICAȚII PENTRU ANDROID ȘI IOS: cetățenii vor putea fi informați prin alerte despre evenimente importante din oraș, cum ar fi lucrările de trafic, întreruperi în alimentarea cu utilități, stadiul lucrărilor de infrastructură în desfășurare, cu informații complete, rapide, de interes general, unde pot face sesizări legate de anumite probleme din oraș.
- ORGANIZAREA DE ORE DE PREGĂTIRE ȘCOLARĂ: ore suplimentare gratuite pentru elevii din familii cu venituri reduse.
- IDENTIFICAREA DE LOCUINȚE DE SERVICIU: asigurarea de locuințe de serviciu pentru atragerea de cadre medicale și, pe cale de consecință, asigurarea de servicii medicale de calitate și cu titlu de permanență în Focșani.
- REDUCEREA CHELTUIELILOR LOCALE CU ENERGIA ELECTRICĂ: accesarea de fonduri europene pentru montarea de panouri fotovoltaice la toate companiile publice și la primărie.
- PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI JUVENILE, A CONSUMULUI DE ALCOOL ȘI SUBSTANȚE INTERZISE: implicarea poliției locale în activități de prevenire și combatere a violenței juvenile, consumului de alcool și substanțe interzise, prin prezența mai mare în teren. Paza instituțiilor publice (inclusiv școli, grădinițe și licee) va fi realizată de poliția locală.
- ÎNFIINȚAREA UNEI BAZE SPORTIVE DE AGREEMENT: accesarea de fonduri nerambursabile – europene, guvernamentale sau diverse granturi – pentru amenajarea unei baze sportive cu terenuri de fotbal, baschet, tenis, handbal etc, cu acces gratuit.
- ATRAGEREA DE NOI INVESTITORI ȘI CREAREA DE NOI LOCURI DE MUNCĂ: promovarea de parteneriate publice-private dar și acordarea de facilități fiscale atât pentru afacerile noi deschise care creează cel puțin 10 locuri de muncă noi cât și românilor întorși din străinătate și care deschid o afacere cu 5 locuri de muncă noi, pe o perioadă de 3 ani.
- ACASĂ-N FOCȘANI: acordarea de locuințe în chirie sau terenuri în concesiune pentru tinerii care, după terminarea studiilor, se reîntorc și se angajează în Focșani.
- REORGANIZAREA PAGINII DE INTERNET A PRIMĂRIEI: asigurare accesului rapid și facil la informații de interes public în vederea transparenței decizionale și a modului de cheltuire a banului public.
- LEGALIZAREA ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI CONFORM LEGII 196/2018: pentru ca asociațiile de proprietari să poată concepe proiecte și să acceseze fonduri nerambursabile – europene, guvernamentale sau diverse granturi oferite prin proiecte de Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor (CSR) – prin legalizarea asociațiilor de proprietari conform legii 196/2018, pentru a oferi cetățeanului multiple căi de reprezentare în vederea sporirii siguranței, eficienței și confortului imobilului/locuinței
- REÎNFIINȚAREA DISPENSARELOR DE CARTIER: asigurarea permanenței pentru tratamentul ambulatoriu și situații ce nu impun tratamente complexe prin resuscitarea sau reînființarea dispensarelor de cartier.
- REORGANIZAREA CĂILOR DE ACCES ÎNSPRE ȘI DINSPRE CENTURA OCOLITOARE A ORAȘULUI: regândirea și organizarea intrărilor/ieșirilor din oraș în vederea fluidizării traficului pe centura ocolitoare și prin aceasta, accesarea mai ușoară a serviciilor comerciale sau specializate oferite de companiile cu sedii/puncte de lucru de-a lungul centurii.