Rareș Bogdan acuză USR-PLUS de trădare și de faptul că blochează investițiile prin programul tip PNDL
Rareș Bogdan îl acuză pe Dacian Cioloș de trădare și de faptul că blochează investițiile deoarece USRPLUS nu dorește să voteze programul tip PNDL, Anghel Saligny.
„Guvernul a promis modernizare și reforme în România. S-a promis investiții. Oamenii au așteptări, nu trebuie de uitat lucrul acesta. Acum nu ai cum să ieși din guvernare. Asta așteaptă românii, lipsa răspunderii guvernanților?
Programul „Anghel Saligny” este vital pentru modernizarea României, cum să-l blochezi?? Îl rog pe domnul Dacian Cioloș să privească în viitorul imediat al unei eventuale ieșiri de la guvernare. Ce vor spune oamenii? A mai existat un moment când partenerii noștri au refuzat să guverneze, iar rezultatul a fost dificil pentru ei.
Acum nu e loc de discuții, programul „Anghel Saligny” este URGENȚĂ NAȚIONALĂ!! Guvernul Cîțu va investi 50 de miliarde de lei în drumuri, gaze, apă și canalizare! 50 de miliarde pentru dezvoltare, oameni buni!! Lăsați porțiuni din țara asta în întuneric? O lăsați în noroi? Alungați alte milioane de români din țară??
57% dintre localități nu au canalizare.
29% dintre localități nu au apă curentă.
69% dintre localități nu au rețele de gaze naturale.
Sunt 20.000 de kilometri de drumuri județene nemodernizate, și 27.000 de kilometri de drumuri comunale la pământ!
Ce faceți, băieți?? Nu vedeți pădurea de copaci? Râd și curcile!
Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim! Sau nu știți cine a fost Anghel Saligny? A fost un pionier al științei construcțiilor, recunoscut la nivel mondial! Invențiile sale, soluții unice, funcționează pe toată planeta.
Saligny nu e un pod, ci un simbol al modernizării! Programul pe care-l contestă partenerii noștri este primul de o asemenea amploare și are capacitatea de a reforma din temelii infrastructura României. Și e doar primul program de acest fel asumat la Florin Cîțu. Sau asta e problema?”, a scris pe pagina sa de Facebook Rareș Bogdan.