Radu Grădinaru (AUR): Programul „Cornul și Laptele”, derulat de Guvern, este un eșec. Sute de elevi din județul Botoșani nu vor beneficia de acest program
Radu Grădinaru, deputat AUR de Botoșani, atrage atenția cu privire la eșecul privind Programul „Cornul și Laptele”, derulat de către Guvernul României: sute de elevi din județul Botoșani nu vor beneficia anul acesta de acest program din caza neglijenței autorităților. Oficialitățile botoșănene susțin că s-a ajuns la această situație din cauza că o hotărâre de guvern nu a fost publicată la timp.
Radu Grădinaru consideră că această explicație este inacceptabilă, mai ales că, în multe cazuri, copiii vin la școală nu doar pentru a învăța, ci și pentru o masă caldă.
„Este absolut dezolant să vedem că elevii, viitorul țării noastre, sunt nevoiți să plătească prețul neglijenței birocratice ineficiente. Birocrația nu ar trebui să fie un obstacol în calea accesului la educație și la o alimentație sănătoasă. (.. ) Scuzele și acuzele nu pot să compenseze golul lăsat în stomacurile copiilor din comune precum Hudești, Ungureni, Todireni sau Cristești.
Vorbim despre copii care, în multe cazuri, vin la școală nu doar pentru a învăța, ci pentru o masă caldă. Este inimaginabil că acești copii, provenind din familii cu venituri reduse, sunt privați de o masă caldă, de un corn cu lapte, care ar putea fi, în unele cazuri, cea mai consistentă masă a zilei pentru ei”, a afirmat deputatul.
În acest context, Radu Grădinaru solicită oficialităților județului Botoșani să acționeze rapid și eficient pentru a remedia această situație. „Nu putem să acceptăm ca birocrația să devină un impediment în calea dezvoltării și educației copiilor noștri. Este nevoie de acțiunii concrete și imediate”.
De asemenea, deputatul AUR le-a transmis un mesaj actualilor guvernanți prin care i-a îndemnat să se gândească la impactul pe termen lung al deciziilor lor asupra generațiilor viitoare. „Nu uitați că sunteți temporari la conducere, iar copiii vin la școală nu doar pentru a vă asculta retorica, ci pentru a beneficia de o educație și de facilități esențiale”, a mai spus Radu Grădinaru.