Putin își anulează conferința tradițională de presă de la sfârșit de an pentru prima dată de la reinstalarea la Kremlin, în 2012
Vladimir Putin nu va ţine anul acesta conferinţa sa maraton de presă organizată tradițional la sfârșit de an, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„În ceea ce priveşte conferinţa anuală de presă, da, nu va exista una înainte de Anul Nou, dar ne aşteptăm ca preşedintele să găsească totuşi o oportunitate de a vorbi (cu reporterii, n. red.), aşa cum face cu regularitate, inclusiv în timpul vizitelor externe”, a declarat Peskov.
Este pentru prima dată de la reinstalarea la Kremlin când Vladimir Putin își anulează conferința de presă de la sfârșit de an. Prima conferință de acest tip a fost organizată în 2001, în al doilea an din primul mandat al lui Putin la președinția Rusiei, și a devenit o tradiție până la întreruperea din 2008-2012, când actulul lider de la Kremlin a exercitat funcția de prim-ministru. Revenit la Kremlin în 2012, Putin a reluat întâlnirea maraton cu presa de la sfârșit de an pentru a răspunde la diverse subiecte stabilite în prealabil, de la diplomație până la probleme cotidiene ale Rusiei.
Decizia de a nu organiza conferinţa de presă anul acesta survine în contextul invaziei ruse din Ucraina, lansată de Vladimir Putin pe 24 februarie.