Putin ”face liniște” în rândul tuturor rușilor care critică Kremlinul înaintea alegerilor. Noua ”lege împotriva canaliilor” a fost votată
Deputaţii ruşi au adoptat miercuri, 31 ianuarie, o lege ce vizează confiscarea banilor şi bunurilor oricărei persoane declarate vinovate de difuzarea de ”informaţii false” despre armata rusă, în plin război împotriva Ucrainei, informează AFP.
Textul a fost adoptat atât în a doua, cât şi în a treia lectură, aprobarea sa definitivă fiind validată cu 377 de voturi ”pentru”, fără voturi ”împotrivă” sau abţineri.
”O lege împotriva canaliilor a fost adoptată”, şi-a exprimat satisfacţia pe Telegram preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.
”Această decizie va permite pedepsirea celor care acţionează împotriva ţării lor (…), confiscarea bunurilor şi banilor lor”, a subliniat el.Potrivit lui Volodin, ”majoritatea absolută a ruşilor susţin necesitatea de a-i pedepsi pe trădătorii care murdăresc imaginea ţării noastre, a soldaţilor şi ofiţerilor săi angajaţi în lupte în Ucraina”.
Textul urmează să ajungă la Consiliul Federaţiei, camera superioară a Parlamentului rus, înainte de a fi promulgat de preşedintele rus Vladimir Putin.Acest document este o nouă ilustrare a măsurilor luate pentru a-i reprima pe cei care critică Kremlinul, după aproape doi ani de la declanşarea ofensivei împotriva Ucrainei.
În fapt, legea nu prevede confiscarea absolut a tuturor bunurilor unei persoane condamnate, ci confiscarea banilor şi fondurilor sale ”utilizate sau destinate finanţării de activităţi criminale”, termeni care rămân însă foarte vagi.Textul autorizează, de asemenea, instanţele să retragă toate onorurile de stat persoanelor condamnate pentru ”informaţii false”.
Difuzarea de ”false informaţii” despre armata rusă este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de maxim 15 ani. Mai multe sute de ruşi obişnuiţi au fost condamnaţi în virtutea acestui articol din Codul Penal, după aproape doi ani de război.
Moscova a declarat ilegale criticile la adresa armatei sale la scurt timp după ce şi-a lansat ofensiva împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022.