Proteste la Satu Mare după ce o elevă de 15 ani a murit la o oră după ce s-a prezentat la Spitalul Județean
Câteva sute de persoane au protestat, joi seara, în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, revoltate de modul în care a fost tratată eleva de 15 ani care a murit la mai puţin de o oră după ce a intrat în unitate, transmite Agerpres.
Oamenii s-au adunat în parcul din faţa UPU, unde au aprins lumânări şi au depus flori lângă fotografia Ştefaniei, după care au blocat drumul din faţa spitalului, au cerut să se facă dreptate strigând „afară criminalii din spitale”, „demisia”, „criminalul”, „să plătească”. Ei au cerut demisia medicului, care a mai fost concediat în 2016 tot în urma unor reclamaţii, dar care a fost reangajat după ce a câştigat în instanţă.
Părinţii fetei au spus că nu înţeleg de ce a murit în condiţiile în care a intrat „pe picioarele ei, cu zâmbetul pe buze”, iar medicul de gardă ar fi vorbit urât şi i-ar fi spus că e obeză.
Managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc, a declarat că sunt în desfăşurare mai multe anchete, fiind aşteptat rezultatul anchetei Colegiului Medicilor care să arate cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul şi dacă medicul care a tratat-o pe elevă a procedat corect sau este vorba despre un caz de malpraxis. El a afirmat că la adresa medicului este o singură plângere.
„Este o comisie care poate stabili dacă este vorba sau nu despre o culpă medicală. Cazul este în analiză la Colegiul Medicilor, eu nu am cum să exercit presiune asupra lor. Îmi doresc obiectivitate şi doresc măsuri cât mai rapide, mai curate şi concrete. Nu am ce să ezit, nu am nicio datorie faţă de doctorul în cauză sau alte cadre. Eu îmi doresc să se ia măsurile corecte. Eu în două rânduri repetate am fost asociat că instig oamenii să vină să depună reclamaţii împotriva unui cadru medical. Nu e vorba că instig, dar am zis ‘daţi-mi muniţie pentru război’. Vă asigur că ceea ce trebuie făcut voi face”, a spus Adrian Marc.
Potrivit unui comunicat al SJU, tânăra a murit după al doilea stop cardiorespirator, având probleme de respiraţie.
„În data de 18.01.2023, ora 15,21 s-a prezentat la UPU o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturaţie oxigen 88%. A fost preluată de echipa de Urgenţe majore şi intubată, primele investigaţii pledând pentru un cord pulmonar acut şi suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză. În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susţinere a funcţiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil. La aproximativ 30 minute, ora 19,10 intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată”, a precizat sursa citată.