Proteste la Șantierul Naval Damen din Mangalia. Oamenii cer majorări salariale corelate cu rata inflației VIDEO
Este a patra zi când sute de angajați ai Șantierului Naval Damen din Mangalia protestează (VIDEO jos). Oamenii cer ca salariile să fie majorate cu cel puțin 385 de lei, cuantum calculat în funcție de rata inflației.
Angajații Damen Shipyards Mangalia au început să protesteze spontan pe 4 ianuarie după ce discuțiile purtate în decembrie între conducere și sindicate, pe tema majorării salariale, nu au dus la nici un rezultat, arată Adevărul.
În perioada 15 decembrie 2022 – 22 decembrie 2022 au avut loc trei ședințe de negociere, în cadrul cărora Sindicatul Liber Navalistul (SLN) a prezentat date despre inflația și evoluția prețurilor de consum, publicate de Institutul National de Statistică (INS), în data 13 decembrie 2022. Potrivit datelor publicate de INS, rata anuală a inflației în luna noiembrie 2022 comparativ cu noiembrie 2021 a fost de 16,8%, nivelul inflației a crescut foarte mult față de cel prognozat pentru anul 2022.
SLN a propus acordarea unei majorări salariale care să reprezinte diferența dintre nivelul actual al inflației și cât a reprezentat majorarea salarială acordată în luna aprilie 2022. A rezultat o diferență de 385 lei, sumă ce a coincis cu propunerea inițială a SLN de creștere a salariilor începând cu 1 ianuarie 2023.
În contrapartidă, conducerea Damen a propus o majorare salarială de 100 de lei brut și un ajutor de 225 de lei acordat timp de patru luni, invocând pierderi financiare și situația economică a companiei.
„Deși în cadrul negocierilor colective Administrația a invocat faptul că nu poate acorda o creștere salarială mai mare din cauza rezultatelor financiare negative și a numărului scăzut de comenzi, totuși a acordat unilateral bonusuri în valoare de 2.300 de lei NET doar unui anumit număr de salariați fără să ne informeze despre această decizie, despre care am aflat de la salariați”, spune Laurenţiu Gobeajă, președintele SLN.
Următoare întâlnire între SLN și Comisia Paritară va avea loc pe 13 ianuarie. Tot în această săptămână, conducerea companiei olandeze Damen, care administrează șantierul de la Mangalia, Constanța, va discuta cu reprezentanții angajaților de la Mangalia.
Statul român, prin Ministerul Economiei, este acționar majoritar al Șantierului Naval Mangalia, însă administrarea activității se face de către compania olandeză care este acționar minoritar.
Şantierul Naval Mangalia are circa 1.500 de salariaţi.