Proteste antirestricții și împotriva vaccinului în Piața Victoriei: „Doi ani de minciună sunt de ajuns”

Un protest față de restricțile anti-Covid a avut loc vineri, în București. Șoferi din mai multe orașe din țară s-au adunat în zona Arcului de Triumf și au defilat încolonați.

Aceștia au amenințat că vor bloca Piața Victoriei dacă guvernul nu ridică starea de alertă. Poliția rutieră a amplasat, în intersecții, mai multe echipaje așa că protestatarii au ales altă variantă pentru a-și striga nemulțumirile, informează protv.ro.

Convoiul protestatarilor a numărat aproximativ 20 de autoturisme, cele mai multe înmatriculate în județe din Moldova. Oamenii au recurs la această formă de protest după una asemănătoare, desfășurată în Canada. S-au organizat în diferite grupuri pe Facebook și după ce au protestat și în alte orașe din țară, și-au dat întâlnire în București.

„Am venit tocmai de la Timișoara! Suntem sătui de ce se întâmplă în țara asta, vrem abrogată starea de alertă cu toate măsurile restrictive, avem de gând să blocăm Piața Universității și Piața Victoriei, dacă se poate, pentru că nu se mai poate. Ne-am scârbit, doi ani de minciună sunt de ajuns!”, a spus unul dintre protestatari.

Alții au înțeles că protestul este îndreptat împotriva vaccinării. Au afișat mesaje în acest sens și le-au strigat pietonilor să-și dea măștile de protecție jos. Alții aveau impresia că participă la un flash mob.

Protestatar: Este un flash mob la care avem obligația să participăm pentru familia noastră, să le spunem guvernanților: jos restricții, jos starea de alertă, stop, nu se mai poate.

Reporter: Cum v-au afectat restricțiile?

Protestatar: Foarte mult, viața noastră e un chin de la o zi la alta.

Planurile protestatarilor au fost dejucate de polițiștii de la Brigada Rutieră și de jandarmi care au montat garduri și nu le-au permis să oprească pe prima bandă chiar în fața cladirii Guvernului așa cum îsi doreau.

Protestatarii au înconjurat de câteva ori Piața Victoriei fără să blocheze traficul apoi și-au văzut de drum spre casele lor. Potrivit legii stării de alertă, în perioada pandemiei adunările publice cu mai mult de 100 de persoane sunt interzise, iar la cele declarate pot participa doar persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au test PCR negativ. Amenda pentru nerespectarea acestor prevederi este cuprinsă între două și zece mii de lei.