Protest la STB: STOP ABUZURILOR!

Sindicatul Transportatorilor din București (STB) va protesta joi, 05.05.2022, între orele 13:00 -17:00, la sediul Societății de Transport București STB SA din B-dul Dinicu Golescu, nr.1, sector 1, ca urmare a abuzurilor conducerii societății privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Patimilor, pe motiv că aceștia au solicitat public respectarea CCM STB SA, condiții de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranța și confortul călătorilor.

De asemenea, Sindicatul Transportatorilor din București (STB), atrage atenția asupra neimplicării conducerii societății și autorităților locale în rezolvarea problemelor sesizate. Având în vedere ,,genocidul social” generat de către conducerea societății chiar în
Săptămâna Patimilor, din solidaritate cu membrii Sindicatului Transportatorilor din București (STB) și în sprijinul mișcării sindicale la nivel national, și-au anunțat participarea sindicaliști din cele mai importante orașe din România: Brașov, Iași, Craiova, Ploiești,
Constanța, Galați, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare.

Sindicatul Transportatorilor din București (STB), speră caprin acest protest, decidenții să înțeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerințele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calității transportului public local, în defavoarea cetățenilor.