Propuneri pentru securitatea Ucrainei: Ce garanții vrea Kievul pentru a se apăra de Rusia
Guvernul de la Kiev a prezentat marţi garanţiile de securitate pe care le consideră necesare pentru Ucraina odată ce războiul cu Rusia se va fi încheiat, relatează DPA.
Planul, care a fost prezentat de Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, şi de Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, include echipamentul şi pregătirea solicitate de către armata ucraineană de la aliaţii occidentali pentru ca Ucraina să se asigure că îşi poate apăra suveranitatea în viitor.
Printre altele, planul propune ca mai multe state europene şi SUA, Canada, Australia şi Turcia să garanteze securitatea Ucrainei şi ca această ţară să-şi continue eforturile în vederea aderării sale la Alianţa Nord-Atlantică.
Deşi la începutul invaziei ruse Ucraina afirma că, în schimbul unei încetări a focului, este pregătită să nu pună în aplicare mandatul constituţional de aderare la NATO, în prezent Kievul declară că este interesat exclusiv de un statut de membru cu drepturi depline al Alianţei, mai degrabă decât de garanţii de securitate evazive.
Totuşi, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care a devenit unul dintre cei mai vocali politicieni pro-război din Rusia, a avertizat că propunerile Kievului vor conduce la un „al treilea război mondial”.
Medvedev a scris pe aplicaţia Telegram că aderarea la NATO ar obliga alte state membre să vină în apărarea Ucrainei, adăugând că, dacă NATO speră să slăbească Rusia în acest fel atunci, Alianţa va vedea „Pământul ars şi cimentul topit”.
La 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova a susţinut constant că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.