Proiectul AUR privind regimul articolelor pirotehnice, vot negativ în Senat
Vot negativ în Senat pentru proiectul AUR privind regimul articolelor pirotehnice. Senatorii PNL, USR și UDMR au votat contra adoptării acestui proiect, iar grupul PSD s-a abținut de la vot. Proiectul AUR avea în vedere alinierea condițiilor de comercializare a articolelor pirotehnice la prevederile Uniunii Europene din domeniu, precum și o serie de reglementări privind accesul la astfel de articole din perspectiva limitelor de vârstă și a categoriilor de articole pirotehnice.
În expunerea de motive, inițiatorii proiectului atrag atenția că directiva europeană care reglementează accesul și folosirea materialelor pirotehnice a fost transpus în legislația națională cu restricții prea severe. De aceea, demersul AUR de a elabora o lege care să prevadă „obligații care trebuie aplicate în mod unitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene, de către producători, importatori, distribuitori, comercianți și utilizatori ai articolelor pirotehnice, și va reglementa supraveghea acestor activități de către autoritățile competente” este necesar.
Având în vedere că multe astfel de articole sunt vândute „la negru”, este imperios să existe o mai bună reglementare în acest domeniu. Proiectul de lege prevede ca persoanele fizice să poată deține până la 100 de kilograme de petarde sau artificii, cu mențiunea că pentru a nu se produce evenimente nedorite este necesar a se utiliza numai articole pirotehnice certificate, care respectă cerințele esențiale de securitate:
„Art. 27. – (1) Producătorii de articole pirotehnice au obligaţia de a ţine evidenţele, privind producţia, cantităţile comercializate şi stocurile, care vor fi puse la dispoziţia organelor de control la solicitarea acestora.
- Operatorii economici care comercializează articole pirotehnice trebuie să deţină depozite pentru aceste produse, spaţii de păstrare/comercializare sau pot să le depoziteze, în baza unor contracte de custodie, la alţi operatori economici care deţin depozite autorizate.
- Operatorii economici autorizaţi care achiziţionează produse din Comunitatea Europeană sau spaţiul economic european, trebuie să notifice inspectoratului teritorial de muncă privind cantităţile brute de articolele pirotehnice cu precizarea locului de depozitare al acestora.
- Articolele pirotehnice pot fi puse la dispoziţie pe piaţă pentru persoane numai cu respectarea următoarelor limite de vârstă:
a) articole pirotehnice de divertisment:
(i) categoria F1: 12 ani;
(ii) categoria F2: 16 ani;
(iii) categoria F3: 18 ani.
b) articole pirotehnice de scena din categoria T1şi alte articole pirotehnice din categoria P1: 18 ani.
(5) Este interzis ca persoanele fizice neautorizate şi operatorii economici neautorizați pentru operaţiuni cu articole pirotehnice să deţină o cantitate mai mare de 100 kg masă brută în total, din cele destinate publicului larg”, se arată în proiectul de lege depus de AUR.