Prognoză meteo specială pentru Capitală până sâmbătă. De la căldura tropicală la vijelii și descărcări electrice

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă, 20 iulie, împărțită în două intervale, care arată maxime de 39 de grade, dar și vijelii și descărcări electrice.

Prognoza pentru primul interval (de joi, 18 iulie, până vineri, 19 iulie, la ora 9) arată că „valul de căldură, canicula și noaptea tropicală vor persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, urmând ca indicele temperatură-umezeală (ITU) să depășească pragul critic de 80 de unități”.
Vijelie

Temperatura maximă se va situa în jurul a 39 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade.

„Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, respectiv înnorări accentuate, intensificări ale vântului și vijelie, cu rafale în general de 50…60 km/h, averse și descărcări electrice”, precizează ANM.
Averse și descărcări electrice

În cel de-al doilea interval al prognozei ANM, 19 iulie, ora 9 – 20 iulie, ora 10, valul de căldură se va diminua, dar va continua să fie caniculă, noapte tropicală, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va menține peste 80 de unități.

„Temperatura maximă va fi de 37…38 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza și seara probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere”, precizează prognoză meteo specială pentru Capitală .

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.