Profesori de la Politehnică şi USV Iaşi vor participa la realizarea unui clasament al universităţilor din România
Un prorector de la Universitatea Tehnică „Gheorge Asachi” din Iaşi va face parte din grupul de lucru constituit la nivel naţional care va realiza un ranking al universităţilor din România. Astfel, conform Ordinului de Ministru nr. 5.492/2021, prof. univ. dr. ing. Carmen Loghin, actual prorector al TUIASI responsabil cu cercetarea, dezvoltarea şi inovarea, va participa în cadrul exerciţiului naţional de metaranking.În Ordinul de Ministru amintit se stipulează faptul că înfiinţarea High Level Experts Group (HLEG) va funcţiona în cadrul Ministerului Educaţiei şi are trei responsabilităţi specifice şi limitate. Astfel, acest organism va propune spre aprobare ministerului metodologia în vederea realizării unui exerciţiu naţional de metaranking, va colabora cu experţi şi organisme internaţionale cu expertiză în domeniul ierarhizării din învăţământul superior, dar va avea drept responsabilitatea şi realizarea unui raport anual de metaranking. Potrivit reprezentanţilor Politehnicii ieşene, din acest organism constituit la nivel naţional va face parte şi un reprezentant al Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, alături de reprezentanţi de la Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş.
„Nominalizarea în HLEG atrage după sine o mare responsabilitate, pe lângă satisfacţia profesională de a avea un cuvânt de spus într-un domeniu atât de sensibil cum este clasificarea universităţilor. În final nu este vorba despre o simplă constatare a unui scor sau a unui cumul de indicatori, ci de a găsi cel mai echilibrat mod de apreciere a impactului pe care o universitate îl are asupra societăţii şi a evoluţiei socio-economice în general. Există numeroase organizaţii internaţionale care au propriile criterii de clasificare, iar universităţile din România au deja direcţii strategice de acţiune pentru a se poziţiona cât mai onorabil în aceste rankinguri”,
» Aflați mai multe informații aici.