Prof. Cristian Apetrei atrage atenţia: România a fost mereu codaşă la vaccinare
Vaccinurile dezvoltate pentru diferite afecţiuni au prevenit, în ultimii 120 de ani, doar în SUA, între 76 şi 120 de milioane de decese. Prof.dr. Cristian Apetrei, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), specialist în boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, SUA, a exemplificat acest studiu realizat de colegii săi pentru a scoate în evidenţă importanţa vaccinării de-a lungul anilor.
Acesta atrage atenţia asupra faptului că nu este o luptă care începe într-o zi şi se termină în alta: epidemiile trebuie ţinute sub control şi trebuie mereu să fim pregătiţi pentru apariţia unor noi agenţi contagioşi.
„Toată chestia asta este o luptă continuă. Pe măsură ce controlăm un agent contagios, noi şi noi infecţii emerg în populaţie, pentru care noi şi noi vaccinuri sunt necesare. Acesta este motivul pentru care orice om normal la cap poate înţelege de ce dezvoltarea tehnologiilor vaccinale reprezintă o prioritate a umanităţii în general”, a explicat prof.dr. Cristian Apetrei.
El a exemplificat şi faptul că România nu este codaşă doar la imunizarea anti COVID-19, ci a fost, în istoria recentă, unul dintre puţinele focare din Europa unde boli prevenibile prin vaccinare încă mai făceau ravagii.
„România avea probleme cu acoperirea vaccinală încă înainte de pandemie. Foştii mei studenţi din anul universitar 1998-1999 îşi mai amintesc poate că le-am spus la ore că în 1998 s-au înregistrat în lume vreo 5.000 de cazuri de rujeolă, iar în judeţul Botoşani vreo 2.500: de unde se vede clar ce mare e patria noastră. Situaţia a continuat, iar în anii 2000 am avut câteva izbucniri severe, datorate unei acoperiri vaccinale insuficiente. (…) Problema, până la urmă, nu rămâne COVID-ul, ci potenţialele epidemii viitoare. De poliomielită, rujeolă, oreion sau rubeolă.
» Aflați mai multe informații aici.