Producătorii de medicamente atrag atenția că Paracetamolul și cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet ar putea dispărea din farmacii

Românii ar putea rămâne fără Paracetamol şi Metformin, cel mai utilizat tratament accesibil pentru diabet, din cauza blocajelor legislative şi administrative „persistente”, susţin producătorii de medicamente generice.

Producătorii români de medicamente generice atrag atenţia că, fără măsuri „urgente”, pacienţii vor rămâne fără acces la tratamente de bază sau vor plăti mai mult pentru ele, iar autorităţile vor pierde ocazia de a realiza optimizări bugetare semnificative în sistemul public de sănătate.

Potrivit Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România – APMGR, Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale este „cea mai nouă lovitură” dată producătorilor de medicamente generice şi, implicit, pacienţilor, din cauză că aceasta impune taxe noi.
Cristina Prună, candidat USR la Camera Deputaților: Cum creștem industria. Cum aducem prosperitate.
0:00 / 0:00

„Cel mai probabil, ea va avea un impact devastator asupra unor fabrici de medicamente generice 100% româneşti şi/sau asupra unor linii de producţie şi va afecta grav securitatea aprovizionării cu medicamente generice, ameninţând disponibilitatea unor medicamente critice. De pildă, ar putea duce la dispariţia Paracetamolului şi a Metforminului – cel mai frecvent medicament prescris oral pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2.

Ce se întâmplă, de fapt, este că această directivă impune taxe noi pentru producătorii de medicamente, care nu pot să gestioneze costurile prin majorarea preţurilor, deoarece acestea sunt strict reglementate de Ministerul Sănătăţii”, se explică în comunicat.

Astfel, afirmă APMGR, în cazul Paracetamolului, dat fiind că este un medicament cu preţ nereglementat, impactul directivei va fi o creştere a preţului cu 45% care va fi suportată integral de pacienţi.

De asemenea, în cazul Metforminului, „preţul ar trebui să crească cu 48%”, însă fiind vorba despre un medicament cu preţ reglementat de stat, „probabil va fi retras din piaţă”, nemaiputând fi sustenabil.
700 de medicamente sunt în această situație

„În aceeaşi situaţie, se regăsesc cele peste 700 de medicamente generice compensate cu preţuri de până în 10 lei. (…) În România, preţurile la medicamente sunt stabilite folosind un sistem de referinţă, care ia în calcul cel mai mic preţ dintr-un coş de 12 state membre UE. Acest sistem pune în impas multe medicamente cu preţuri mici”, transmite APMGR.

Potrivit reprezentanţilor producătorilor de medicamente generice, începând din 2023, în România, taxa clawback pentru medicamentele generice este de 15%, „o valoare dificil de suportat” pentru medicamentele cu preţuri mici şi care face ca multe dintre acestea să devină nesustenabile.

APMGR susţine că, în perioada 2013 – 2020, peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă.