Președintele ARSC umilește profesorii: 90% din ei nu merită o mărire de salariu

Aproximativ 80-90% dintre profesorii din România probabil nu merită o mărire de salariu, însă veniturile din educaţie ar trebui majorate de urgenţă pentru a atrage „oameni de calitate”, a declarat miercuri Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC), scrie Agerpres.


„Eu cred că 80-90% din tot ce înseamnă profesorii din România probabil că nu merită o mărire de salariu. Suntem majoritatea dintre noi victimele acestui sistem incorect pentru copiii noştri, dar salariile ar trebui mărite de urgenţă, chiar dacă vor beneficia şi cei care probabil nu merită, dacă vrem să atragem oameni de calitate, dacă vrem să schimbăm sistemul educaţional din România. Avem nevoie de infrastructură, avem nevoie de laboratoare, avem nevoie de inteligenţă artificială în şcoli, avem nevoie de foarte multe lucruri, dar avem nevoie de oameni de bună calitate care vor veni când vor fi plătiţi exact la valoarea pe care o au şi pe care o cunosc foarte, foarte bine”, a menţionat Eduard Dumitraşcu, la conferinţa „România – Strategia dezvoltării”, organizată de Ziarul Bursa.

El a subliniat că nu putem vorbi despre comunităţi, despre dezvoltarea economică, despre economia bazată pe inovaţie, fără educaţie.

„La nivelul societăţii civile cred că învăţăm să spunem lucruri puternice, importante pentru comunităţile noastre, într-o manieră fermă şi civilizată”, a subliniat Dumitraşcu.

Totodată, preşedintele ARSC a subliniat că numărul proiectelor de smart city din România a depăşit 1.000, iar în acest an vor trece de 1300.

Greva generală din învăţământ a fost declanşată luni, 22 mai, când peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic au recurs la această formă de protest.