Polițiștii ies din nou în stradă: Acest «praf în ochi» arată dispreţul politicienilor coaliţiei de guvernare față de oamenii legii
Mii de poliţişti, cărora li s-au alăturat sute de angajaţi din sistemul penitenciar, dar şi din cel de medicină legală, au protestat sâmbătă în Bucureşti. Veniţi din toată ţara, protestatarii au scandat ore bune în faţa Ministerului de Interne, apoi au plecat în marş prin centrul Capitalei, cu destinaţia Guvern, unde au continuat să-și strige, foarte vocal, nemulțumirile. Salariile prea mici, volumul prea mare de muncă şi dotările vechi şi insuficiente i-au făcut pe oamenii legii să iasă în stradă, ajungând astfel în situaţia de a fi supravegheaţi de colegii de la Jandarmerie. Nu au fost raportat incidente, iar conducerea Ministerului de Interne a cerut răbdare, explicând că problemele sunt în curs de rezolvare.
Fiecare sindicat a încercat să aducă cât mai mulţi reprezentanţi, pentru a convinge că nemulţumirile nu mai pot fi acoperite cu promisiuni. La proteste, unul dintre participanți a venit legat cu lanțuri: „M-am legat cu lanţuri la picioare pentru că ne simţim prizonierii incompetenţei”, a declarat el. „Majoritatea sunt agenţi. Ei muncesc, ei sunt interfaţa Poliţiei Române, dar ei au drepturile cele mai mici, din păcate”, spune Iulian Surugiu, președintele sindicatului SNAP. Câteva sute de sindicalişti din penitenciare s-au alăturat protestului poliţiştilor, dar şi angajaţi de la Medicină Legală.
„Eu am pierdut, sunt asistent medical, cu pregătire, am pierdut 4 milioane 600 la salariu, nu am primit nici măcar întreg transferul de contribuţii de 25 la sută”, spune Camelia Drăgan, asistent medicină legală.
„Am venit aici pentru un motiv simplu: ne-am săturat să fim plătiţi ca în anul 2009, în timp ce ni se cere să muncim ca în anul 2018”. „Privind dotarea, ce vă putem spune, posturile de poliţie arată jalnic, vrem să fie reparate, avem poliţii din Babadag, Săveni, din ţară, arată groaznic” „Suntem insuficient dotaţi, nu ne putem apăra în faţa infractorilor, iar faptul că Guvernul vrea să plătească deţinuţii ne-a adus în această stare în care am venit să protestăm, chiar dacă afară sunt temperaturi cu minus grade”. Liderul sindicatului polițiștilor, Dumitru Coarnă, spune că nemulțumirile sunt multiple. Printre ele, faptul că există un deficit de 30.000 de oameni și în aceste condiții nu se poate garanta siguranța cetățeanului:
„Dacă nu au pârghii (cei de la minister, pentru mărirea salariilor – n.r.), să plece acasă. Dacă nu știu să conducă acest minister, le recomandăm să plece. Să vină cineva care știe, care are competență și stăpânește pârghiile”, a declarat la Digi24 Dumitru Coarnă. Ministerul de Interne spune că principala problemă a sindicaliştilor, cea salarială, va fi rezolvată, însă etapizat. Legea salarizării care a intrat deja în vigoare, de anul trecut, prevede creşteri până în 2022. „Oricare dintre aceste categorii bugetare îşi doreşte să fie pusă în grilă încă din primul an, dar trebuie să avem în vedere faptul că o creştere salarială pentru toţi bugetarii în acelaşi timp nu este sustenabilă”, a declarat la Digi24 Valentin Rîciu, proaspăt renumit consilier al ministrului de interne.
În jurul orei 9:00 deja se strânseseră câteva zeci de manifestanți. Numărul lor a crescut treptat, manifestația – foarte gălăgioasă – urmând să dureze până la ora 16:00.
În replică, Ministerul de Interne condus de Carmen Dan a transmis presei un comunicat în care face mai multe precizări legate de toate revendicările protestarilor: „1.Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 prevede etapele în care vor avea loc creșterile salariilor personalului bugetar până în anul 2022.
Evident că fiecare categorie profesională își dorește să beneficieze de aceste creșteri salariale încă din primul an de aplicare a legii, însă o creștere a salariilor pentru toți bugetarii în același timp nu ar fi putut fi sustenabilă din punct de vedere al posibilităților bugetare.
2. Deși polițiștii și militarii vor intra în grilă în mod etapizat, până în 2022, cu creșteri succesive, an de an,polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an, astfel:
– creștere salarială de 10% în octombrie 2017; – creștere salarială de 4-5% la salariul net din ianuarie 2018;
– mărirea unor sporuri (de 5% sau 10%) pentru 28.000 de polițiști din ianuarie 2018. Cel mai mic salariu net din Poliție (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii de poliție, fără funcție de conducere au salariile nete între1.909 lei și 6.777 lei, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.
Ofițerii cu funcții de conducere au salariile nete între 2.600 și 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei șialte sporuri, după caz. Munca prestată în zilele libere și sărbătorile legale se plătește ca o zi normală de lucru la care se adaugă un spor de 75%.
3. Începând cu luna aprilie 2018, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii, această măsură fiind luată, cu caracter de excepție, numai pentru angajații MAI, în condițiile în care, din anul 2009, plata orelor suplimentare a fost sistată pentru întreg sistemul bugetar. 4. Anul acesta se vor achiziționa autoturisme și autospeciale în valoare de 120 milioane de lei.Procedura de achiziție este deja începută, fiind urcat anunțul pe SEAP. Dintre acestea, cele mai multe (700-800 buc.) vor fi destinate Poliției Române.
5. Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat public că anul acesta va cheltui 9 milioane de lei pentru reabilitarea unor sedii de poliție. Din această sumă, 7 milioane lei sunt destinate reabilitării unor posturi de poliție din mediul rural, iar 2 milioane pentru secțiile de Poliție din Capitală.
6. Poliția Română va achiziționa veste anti-glonț și veste anti-înjunghiere (70.000 de buc.), căști anti-glonț cu vizor (1.000 buc.) și scuturi anti-glonț (370 buc.).
7. Pentru reducerea deficitului de personal estimat la aprox. 23.000 de oameni, MAI va încadra anul acesta peste 7.000 de oameni, dintre care peste 3.000 în Poliția Română.
8. Referitor la propunerea de modificare a Legii 360/2002 privind statutul polițistului, facem precizarea că prevederile pe care MAI vrea să le modifice au ca scop împiedicarea accesării unor mecanisme prin care polițiștii refuzau repunerea pe funcții în urma unor reorganizări sau a altor situații, iar în acest mod ieșeau la pensie la 40 de ani sau chiar la vârste mai tinere. În mod clar prevederile nu urmăresc mutarea abuzivă a polițiștilor de pe o funcție pe alta. Această prevedere a fost solicitată explicit de către reprezentanții sindicali (iar intervențiile publice ale acestora sunt bine cunoscute de către mass-media), pensionarea din MAI la vârste tinere fiind o temă care a generat o întreagă dezbatere publică în vara anului trecut.
9. O altă modificare propusă la statutul polițistului este aceea ca, atunci când față de un polițist se începe o cercetare prealabilă, acesta să fie pus la dispoziția unității până la finalul cercetărilor. Polițistul va fi plătit în continuare pentru acea funcție, dar i se vor delega alte atribuții până la clarificarea situației. În prezent, polițistul chiar dacă este reclamat că a avut o conduită în afara cadrului legal, rămâne în continuare în același loc de muncă”.