Podul Grant, ținut 2 ani în reparații. Dirigenția de șantier, asigurată de firma unui fost director din holdingul de companii ale Primăriei lui Nicușor Dan

Lucrările de reabilitare la Podul Grant, una dintre cele mai importante artere supraterane care leagă sectorul 1 de sectorul 6 din București, au o durată de execuție de doi ani.

Iar aceste lucrări vor fi supervizate, în baza unui contract de dirigenție de șantier încheiat, la începutul acestei luni, de Administrația Străzilor, cu firma de consultanță a unui fost director din cadrul Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane București SA. Afacerea a fost încheiată pentru 150.000 de euro, fără licitație, prin selecție simplificată de oferte.

Interesanta poveste începe în data de 4 iulie 2023, când Administrația Străzilor București, instituție aflată în subordinea primarului general Nicușor Dan, a scos la mezat, prin publicarea pe SEAP a unui anunț de participare, un contract privind prestarea de servicii de consultanță și dirigenție de șantier pentru obiectivul de investiții denumit „Pasaj denivelat suprateran Pod Grant”.

Afacerea nu a făcut obiectul vreunei licitații deschise sau restrânse, ci a fost organizată o procedură simplificată de selecție de oferte, Administrația Străzilor București punând la bătaie un buget estimat inițial la 708.935,33 de lei fără TVA.

La această procedură simplificată de selecție de oferte s-au înscris, potrivit documentației de atribuire, patru companii. Două oferte au fost descalificate, fiind catalogate drept inacceptabile, iar alte două oferte au fost declarate admisibile. În aceste condiții, la data de 4 octombrie 2023, Administrația Străzilor a parafat contractul nr. 86/2023, la o valoare finală negociată de 602.334,2 lei fără TVA, respectiv de 716.777,7 lei cu TVA inclusă (146.281,2 euro).


Până aici, nimic spectaculos. Însă, în caietul de sarcini, sunt menționate câteva aspecte care fac afacerea cu adevărat interesantă. Astfel, Administrația Străzilor București notează că își propune să angajeze personal calificat, cu experiență corespunzătoare pentru asigurarea serviciilor de consultanță și de asistență tehnică, mai exact în dirigenția de șantier pentru verificarea lucrărilor de reabilitare și consolidare a pasajului denivelat suprateran Podul Grant. Dirigintele de șantier urmează, în baza contractului încheiat, să ofere Administrației Străzilor București consultanță în managementul de proiect, dar și asistență tehnică pentru „activitățile premergătoare începerii execuției lucrărilor”, pentru „activitățile desfășurate pe parcursul lucrărilor”, pentru „recepția lucrărilor” și „în perioada de garanție”.

24 de luni de coșmar

Documentul citat devoalează și perioada de timp în care Podul Grant se va afla în reparații. „Perioada de derulare a contractului de prestări servicii este de 22,5 luni”, iar garanția este de 60 de luni. Mai mult, durata contractului de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, potrivit aceluiași caiet de sarcini.

Consultantul cu acționariat spectaculos


Compania care și-a adjudecat, la începutul acestei luni, contractul pus la bătaie de Administrația Străzilor București este SC RDM Consulting & Construction SRL. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), această companie a fost înființată în 21 aprilie 2015, în București, se ocupă cu „activități de consultanță, inginerie și servicii de asistență tehnică legate de acestea” și este controlată, în calitate de asociat unic și administrator, de către Elena Daniela Pluhovici.

Patroana este una și aceeași persoană cu fostul director al Departamentului de Ofertare – Decontare al Companiei Municipale Trustul de Clădiri Metropolitane București SA, companie aflată în holdingul societăților comerciale înființate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, în anul 2017, pe care administrația instalată în anul 2020 la Primăria Capitalei promitea că le desființează. Elena Daniela Pluhovici a depus, în această calitate de director, la numirea în funcție, o declarație de avere și una de interese în luna iunie a anului 2020, documente în care a precizat, negru pe alb, că este asociatul unic și administratorul SC RDM Consulting & Construction SRL. Apoi, la încetarea mandatului, aceeași patroană a completat o nouă declarație de avere și o nouă declarație de interese, datate 14 decembrie 2021.

Stranii coincidențe


O altă stranie coincidență a acestei afaceri este că, la conducerea Administrației Străzilor București, autoritatea din subordinea Primăriei Capitalei care a încheiat contractul de consultanță cu firma fostei directoare de ofertare a Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, se află Marian Aurelian Bârgău, care, înainte de a ocupa funcția de director general la Străzi, a fost directorul general al Companiei Municipale Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA. Soția acestuia, Georgiana Mădălina Bârgău, lucrează ca analist de recrutare – integrare salariați la Compania Municipală Parking București SA. Marian Aurelian Bârgău a fost consilier local la Sectorul 1, este secretarul general al PMP București, secretarul executiv al PMP și președintele filialei PMP Sectorul 2.

Compania Trustul de Clădiri Metropolitane București SA, unde Elena Daniela Pluhovici a ocupat, până în decembrie 2021, funcția de director, este deținută de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și de SC Service Ciclop SA. Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA, la conducerea căreia s-a aflat actualul director general al Administrației Străzilor, este deținută de CGMB și de Service Ciclop SA. Iar Compania Municipală Parking București SA, unde lucrează soția directorului de la Străzi, este deținută de CGMB și de Service Ciclop SA.

Legături cu o altă afacere bănoasă de la Primăria Sectorului 1


Revenind la ultima declarație de avere completată, în decembrie 2021, de Elena Daniela Pluhovici, ca director al Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, aflăm că, atât ea, cât și soțul acesteia, Daniel Pluhovici, au lucrat sau lucrează încă pentru o companie denumită SC Teloxim Con SRL. Această companie se află în faliment și face pare din grupul de firme al fostului consilier al lui Traian Băsescu, Theodor Berna, patron al celebrei Tehnologica Radion.

Mai mult, Daniel Pluhovici era notat, în declarația de avere citată, ca fiind salariat și al SC Acvatot SRL. Această companie a încheiat, în 12 iulie 2022, cu Administrația Domeniului Public Sectorul 1, în asociere cu firma Anduna Servimob SRL, un contract de 2,5 milioane de euro pentru a realiza semnalizarea rutieră orizontală și verticală pe străzile secundare aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1. Una dintre primele artere „rezolvate” în baza acestui contract a fost chiar Strada Roma, unde locuiește primărița USR Clotilde Armand.

De remarcat mai este faptul că SC Acvatot SRL este deținută de Veolia EAU – Compagnie Generale des Eaux S.C.A. Franța și de SC Veolia România Servicii Integrate SA, grupul Veolia controlând și compania Apa Nova.