Ploaie de amenzi în urma controalelor pentru verificarea concediilor medicale. Medic: „Aici e mare problemă nerezolvată”
Casele județene de sănătate au intensificat controalele pentru a verifica autenticitatea concediilor medicale acordate de medici, iar cu acest prilej au fost date sute de amenzi. Reprezentanții medicilor și ai pacienților se plâng de lipsa de reglementări și spun că sunt prinși la mijloc.
Casele județene de sănătate au efectuat mii de controale, iar numai în 2023 au fost date amenzi în valoare totală de 530.000 de lei.
Numai anul trecut, în urma analizei privind acțiunile de control efectuate la nivelul CNAS și al caselor de asigurări de sănătate județene au fost desfășurate 2.264 de acțiuni de control, informează TVR Info. În cadrul acestor acțiuni, au fost verificate în total 78.333 de certificate de concediu medical.
Pe lângă amenzile de peste o jumătate de milion de lei, 85 de sancțiuni contractuale au fost impuse furnizorilor de servicii medicale pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.
Medicii și pacienții, prinși la mijloc
Reprezentanții medicilor și ai pacienților spun că sunt prinși la mijloc și acuză faptul că reprezentanții Ministerului Sănătății sunt inflexibili și nu țin niciodată cont de sugestiile lor, iar dezbaterile lipsesc cu desăvârșire.
Jurnalistii „Adevărul” au discutat pe această temă cu medicul Gino Dumitra și cu Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
Gino Dumitra spune că nu contestă controalele, însă susține că există o problemă ce ține de metodologia de aplicare a amenzilor. Și el se plânge de lipsa unor reglementări mai clare și de lipsa digitalizării în sistem. De multe ori, medicii de familie sunt sancționați pentru erori care nu le aparțin.
Continuarea in ziarul Adevarul