Petrișor Peiu, analist economic, despre Planul lui George Simion: „Este suficient de realist!”

Analistul economic Petrișor Peiu arată că anunțul făcut de George Simion, liderul AUR, cu privire la candidatura sa apare într-un context extrem de dificil, în care țara este condusă autoritar de o coaliție cu o majoritate strivitoare în Parlament. Mai mult, acesta consideră că actuala coaliție PSD-PNL-UDMR a confiscat aproape în întregime scena publică, printr-un control cât se poate de strict al majorității presei.

Potrivit acestuia, Planul Simion prezentat de liderul AUR, candidat la alegerile prezidențiale din acest an, reprezintă o lovitură asimetrică, ce poate compensa și echilibra scena politică în ochii electoratului. „Simion se pare că a găsit o astfel de lovitură, prin programul său politic, dar mai ales prin „piesa” centrală a acestui program, cea care va ajunge la aproape toți votanții: un contract încheiat cu electorii cu scopul construirii a aproape un milion de apartamente, la un preț de aproximativ 500 de euro/metru pătrat”, spune analistul economic.

Acesta arată că Planul Simion „se adresează unei probleme uriașe din societatea noastră: sărăcia manifestată prin precaritatea confortului locuinței”. „Locuința reprezintă pentru români cea mai pregnantă simbolistică a ierarhiei sociale, motiv pentru care a deține o locuință este aproape obligatoriu pentru români. Suntem, ca urmare, campioni europeni la ponderea locuințelor deținute în proprietate”, a spus Petrișor Peiu.

Analistul economic subliniază că „în ultimii 40 de ani, România nu a mai avut un proiect de asemenea dimensiuni și a dispărut total generația care era obișnuită să construiască mari obiective în această țară”.

„În planul celor un milion de apartamente stă și șansa pe care o are George Simion la alegerile prezidențiale din 2024: să ajungă direct la alegătorii care locuiesc în condiții proaste, deși muncesc chiar mai mult decât ceilalți europeni. Cu propuneri cuminți, de genul „vom dezvolta România” și vom „combate corupția” nu ar avea nicio șansă să spargă barajul pe care o coaliție strivitoare, cu 70% în Parlament, l-a instituit între alegători și candidați. Nu mai rămâne decât să vedem dacă va și reuși să convingă electoratul cu acest plan”, a conchis Petrișor Peiu.
PETRIȘOR PEIU: ESTE PROPUNEREA LUI SIMION ATÂT DE RADICALĂ ȘI DE GREU DE CONCEPUT?

Analistul economic Petrișor Peiu a analizat Planul Simion, program cu care George Simion, liderul AUR și candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a ieșit public săptămâna trecută. Petrișor Peiu a răspuns cu o serie de exemple concrete celor care spun că spun că acest plan presupune o mare cheltuială a bugetului public care ar putea adânci deficitul bugetar.

„Ei bine, hai să vedem cam ce se întâmplă chiar acum, în acești ani, cu bugetul public:

Guvernul a cumpărat 600 de mașini BMW pentru poliție, de la firma deținută de cel mai bun prieten al lui Klaus Iohannis, deși există în țară doi producători auto;

Guvernul a cumpărat, în valoare de DOUĂ miliarde de euro, trenuri fabricate în Polonia: 82 de trenuri electrice de la firma poloneză PESA, 37 de trenuri electrice de la compania franceză ALSTOM și încă 16 locomotive electrice de la aceiași francezi, fără să ceară să se producă în România niciun șurub din aceste trenuri;

Guvernul a cumpărat, prin acorduri guvernamentale, deci fără licitație, sisteme de armament de multe miliarde de dolari, pe care le-a plătit în avans, fără să solicite ca măcar o parte din aceste furnituri să se producă în România;

Același guvern a decis să cumpere trenuri cu hidrogen, deși nu există un astfel de produs în exploatare comercială în Europa și, deși putea să cumpere, de aceiași bani, mult mai multe trenuri electrice sau să electrifice multe secții de circulație importante;

Și tot guvernul a decis să cumpere, cu multe miliarde de dolari, mini-reactoare nucleare, un alt produs care nu există astăzi în exploatare în emisfera vestică și care va avea cel mai mare preț dintre toate cele posibile, tocmai pentru că vor fi prototipuri”, a explicat Petrișor Peiu.

Acesta arată că doar din aceste exemple adunate se strâng peste 15 miliarde de euro cheltuite de coaliția PSD-PNL numai pentru a cumpăra din import lucruri din care economia noastră nu se va alege cu nimic. „Au oare, dreptul moral, cei care au cheltuit cu asemenea ușurință astfel de sume să conteste dreptul altor candidați de a propune un plan de construcții de locuințe în România, de firme românești?”, a completat analistul economic.

Petrișor Peiu i-a criticat și pe cei care au catalogat propunerea lui George Simion cu privire la construirea de apartamente cu doar 35.000 de euro ca fiind o propunere radicală. „În campania din 2020, punctul central al promisiunilor USR era chiar anularea pentru toți salariații a impozitului pe venit și a contribuțiilor pentru partea de salariu echivalentă salariului minim, ceea ce echivala cu reducerea veniturilor statului cu un sfert în acel moment. Și nimeni nu a fost șocat atunci de o propunere atât de radicală. Toți cei care aplaudau atunci propunerea USR, acuză, astăzi, radicalismul planului lui George Simion”, a conchis analistul economic.
Petrișor Peiu, analist economic, despre Planul lui George Simion: „Este suficient de realist!”

Analistul economic Petrișor Peiu a spus despre Planul Simion, pe care președintele AUR l-a prezentat săptămâna trecută, că este cât se poate de actual și suficient de realist.

„Trebuie spus de la început că toate campaniile electorale din România de după 2004 au fost inundate de zeci și sute de promisiuni făcute de partidele principale care, mai apoi, s-au dovedit simple lozinci. Ultimele vin chiar din campaniile din 2019 (alegerile prezidențiale), respectiv din 2020 (alegerile parlamentare).

În 2019, atât Klaus Iohannis, cât și Viorica Dăncilă, candidații PNL și PSD, au avut ca punct principal în programele lor tocmai combaterea sărăciei, sau, cum plastic spunea doamna Dăncilă: „să nu lăsăm niciun român în urmă”. Iată că, după trei ani de guvernare a PSD, avem, în continuare, cea mai mare pondere a populației în risc de sărăcie din UE. Cât despre Iohannis, acesta deplângea erodarea puterii de cumpărare prin scumpiri, iar mandatul său ulterior a adus în țară cea mai mare rată a inflației din UE”, a spus Petrișor Peiu.

Acesta arată că „politica noastră din ultimele decenii este un lung șir de promisiuni neonorate”, dar că asta nu înseamnă că orice promisiune electorală „este doar o vorbă și că nu va fi reapectată”. „Am vrut doar să arăt cât de mult au mințit alegătorii cei care astăzi conduc țara și care îl acuză pe Simion de nerealism”, a spus Petrișor Peiu.

„Planul Simion” cuprinde un program îndrăzneț prin care George Simion își propune construirea a 100.000 de locuințe pe an pentru români la un preț standard de 35.000 de euro pentru apartamentele de 50 mp. În momentul de față, potrivit datelor din industria imobiliară, prețul de construcție medie, doar al clădirii, fără infrastructură și teren, variază între 500 și 600 euro/mp suprafață desfășurată. Suprafața utilă minimă pentru un apartament cu un dormitor, conform Legii Locuinței, este de 52mp. Astfel, pentru un apartament cu 2 camere, prețul vehiculat de candidatul AUR la alegerile prezidențiale este unul fezabil.
Petrișor Peiu: „Propunerea lui Simion de a reduce la zero dobânda plătită de beneficiarul unui credit ipotecar se adresează unei nevoi cât se poate de reale”

Analistul economic Petrișor Peiu consideră că românii își vor putea realiza obiectivul de a locui în condiții decente cu greu, atât timp cât nu vor avea acces la credite cu o dobândă rezonabilă. Tocmai de aceea acesta a lăudat propunerea lui George Simion, liderul AUR, de a reduce la zero dobânda plătită de beneficiarul unui credit ipotecar.

„Românii își vor putea realiza obiectivul de a locui în condiții decente cu greu, atât timp cât nu vor avea acces la credite cu o dobândă rezonabilă. Iată de ce propunerea cât se poate de concretă a lui Simion de a reduce la zero dobânda plătită de beneficiarul unui credit ipotecar se adresează unei nevoi cât se poate de reale din lumea celor dezavantajați din societatea noastră de astăzi”, a spus Petrișor Peiu.

Potrivit acestuia, în puternic contrast cu sărăcia românilor și cu precaritatea condițiilor de locuit, avem cele mai leneșe, dar și cele mai rentabile bănci ale continentului european.

„Băncile noastre sunt cele mai „leneșe” de pe continent, pentru că avem cea mai mică pondere a activelor bancare din PIB, adică avem cele mai puține credite date. Ori asta ar trebui să fie principala activitate a unei bănci: să crediteze! Dar tot băncile noastre, oameni buni, sunt și printre cele mai cele mai rentabile din Uniune, având printre cele mai ridicate rate de rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE-return on equity), cu o medie anuală de peste 20% din 2000 încoace. Cum se poate să ai o rentabilitate atât de mare a capitalului, dacă dai atât de puține credite? Păi foarte simplu: având dobânzi uriașe la creditele date. Motiv pentru care dobânzile la creditele date de băncile românești sunt pe locul doi în Uniunea Europeană ca mărime, după cele ale băncilor maghiare”, a spus Petrișor Peiu.

Prin Planul Simion, liderul AUR își propune să ușureze povara asupra românilor și va permite acestora să se simtă în siguranță și confortabil în propriile case prin oferirea persoanelor care au deja un credit ipotecar/imobiliar, un pachet de refinanțare pentru sume cuprinse între 35 000 euro și 70 000 euro (în funcție de numărul de camere și suprafața apartamentului), astfel încât sumele de rambursat lunar către bănci să descrească substanțial.

Astăzi, cei mai mulți dintre cetățenii care au contractat credite ipotecare/imobiliare de la băncile din România se află în continuare sub presiunea rambursării sumelor datorate către băncile creditoare, din cauza creșterii necontrolate a ratei dobânzilor atrase de respectivele credite, dobânzi care conduc la sume lunare de restituit mult prea mari pentru posibilitățile acestor cetățeni.
Petrișor Peiu: Candidatura lui George Simion apare într-un context extrem de dificil

Petrișor Peiu, analist economic, arată într-un editorial că, deși candidatura sa apare într-un context extrem de dificil, George Simion se pare că a găsit o lovitură politică importantă prin programul său politic, în mod special prin „piesa” centrală a acestui program, și anume un contract încheiat cu electorii cu scopul construirii a aproape un milion de apartamente, la un preț de aproximativ 500 de euro/metru pătrat.

„George Simion este primul candidat la președinție nominalizat de un partid parlamentar. Politic, candidatura sa apare într-un context extrem de dificil, în care țara este condusă autoritar de o coaliție cu o majoritate strivitoare în parlament, de aproape 70%. În plus coaliția PSD-PNL-UDMR a confiscat aproape în întregime scena publică, printr-un control cât se poate de strict al majorității presei. Beneficiind de subvențiile consistente pe care bugetul le asigură partidelor, PSD și PNL au pus stăpânire pe agenda publică, limitând drastic accesul opoziției în studiourile TV sau în aparițiile în ziare.

În acest context, orice opoziție din lume are o singură șansă: loviturile politice asimetrice, care să poată compensa și echilibra scena politică în ochii electoratului. Iar Simion se pare că a găsit o astfel de lovitură, prin programul său politic, dar mai ales prin „piesa” centrală a acestui program, cea care va ajunge la aproape toți votanții: un contract încheiat cu electorii cu scopul construirii a aproape un milion de apartamente, la un preț de aproximativ 500 de euro/metru pătrat. Mai electoral spus, un milion de apartamente cu prețul de 35 000 de euro pentru unitatea standard, apartamentul cu două camere. Iar dobânda oferită, în caz de credit ipotecar va fi de 0%, statul urmând să suporte costul cu dobânda”, arată Petrișor Peiu.

Analistul economic a explicat că românii sunt, în continuare, săracii Europei și, chiar daca sunt europenii cu cele mai multe locuințe în proprietate, se află pe poziții codașe privind calitatea locuinței.

„Cine vine și spune că are ca prioritate politică construcția de locuințe moderne la prețuri accesibile sigur a găsit o modalitate de a se adresa familiilor tinere. Cel puțin acestora. (…) În planul celor un milion de apartamente stă și șansa pe care o are George Simion la alegerile prezidențiale din 2024: să ajungă direct la alegătorii care locuiesc în condiții proaste, deși muncesc chiar mai mult decât ceilalți europeni.”, a spus Petrișor Peiu.