Peste 2 milioane de britanici nu-și permit o masă caldă pe zi

Peste două milioane de adulți din Marea Britanie au rămas fără mâncare pentru o zi întreagă în ultima lună, deoarece nu își permit să cumpere alimente, arată un sondaj care dezvăluie impactul „catastrofal” al crizei costului vieții.

Cel mai recent studiu privind aportul alimentar al națiunii arată o creștere cu 57% a proporției gospodăriilor care au redus consumul de mâncare sau care au sărit peste mese în primele trei luni ale acestui an, potrivit The Guardian.

Se estimează că unul din șapte adulți (7,3 milioane) suferă de nesiguranță alimentară, în creștere de la 4,7 milioane în ianuarie.

Ministrul pentru Muncă și Pensii, Jonathan Ashworth, a descris aceste rezultate ale studiului ca fiind devastatoare și spune că ele dezvăluie modul în care familiile au ajuns în mare dificultate.

„Boris Johnson este responsabil pentru această criză și nu are soluții pentru a o remedia”, a spus el.

Sondajul a avut loc în momentul în care unul dintre cei mai mari furnizori de energie din Marea Britanie a cerut o intervenție urgentă a Guvernului pentru a ajuta gospodăriile să facă față unei creșteri anticipate de 1.000 de lire sterline a facturilor în această iarnă.

Între timp, pompierii din Londra au fost nevoiți să emită un avertisment urgent privind siguranța împotriva incendiilor cauzate de dispozitive improvizate, după ce un bărbat a făcut focul în sufragerie pentru a se încălzi, provocând un incendiu.

Oamenii cer alimente care nu trebuie gătite


Cercetarea think-tank-ului Food Foundation a constatat că milioane de oameni – inclusiv 2,6 milioane de copii – au raportat că mesele lor sunt mai mici acum decât de obicei și nu mănâncă atunci când le este foame.

În timp ce mulți au declarat că au mâncat neregulat în primele luni ale pandemiei din cauza penuriei de alimente, numărul lor este acum în creștere din cauza majorării prețurilor.

Potrivit băncilor de alimente, costurile cu energia sunt atât de mari pentru unii oameni, încât solicită pachete sociale care nu conțin alimente care necesită să fie gătite pe aragaz sau să fie depozitate într-un frigider sau congelator.

Experții Food Foundation au spus că au fost atât de șocați de rezultatele studiului, încât l-au reluat pe un număr mai mare de participanți, dar rezultatele au fost aceleași.

Cercetarea mai arată că cifrele privind insecuritatea alimentară ar putea să se înrăutățească în următoarele câteva luni, pe măsură ce inflația continuă să crească, iar impactul total al creșterii prețurilor din aprilie afectează bugetele familiilor odată cu ridicarea plafonului prețului energiei.

Oamenii consumă calorii puține și riscă probleme de sănătate

Anna Taylor, directorul executiv al fundației, a declarat: „Creșterea extrem de rapidă a insecurității alimentare din ianuarie indică o situație catastrofală pentru familii. Nesiguranța alimentară pune familiile sub un stres mental extrem și îi obligă pe oameni să supraviețuiască cu puține calorii, ceea ce duce la probleme de sănătate.”

Profesorul Michael Marmot, expert în sănătate publică la University College London, adaugă: „Dacă o gospodărie din șapte suferă de nesiguranță alimentară, societatea eșuează într-un mod fundamental. Aceste cifre privind insecuritatea alimentară sunt cu atât mai înfricoșătoare, deoarece problema este departe de a fi rezolvată și se înrăutățește.”

Există, din păcate, puține așteptări ca Guvernul să majoreze ajutoarele pentru populație sau să extindă mesele gratuite la școală în curând.

Organizațiile de caritate avertizează că cererea de alimente crește pe măsură ce bugetele scad. Ellen-Scarlett Ryan, de la banca de alimente Bassetlaw din Worksop, a declarat că a furnizat pachete cu alimente la 24 de gospodării în ziua de după Paște, luna trecută, cu mult peste recordul anterior de 16.

„Găsim oameni inundați de lacrimi. Sunt atât de speriați, sunt la capătul puterilor. Este o perioadă atât de dificilă și emoționantă”, a spus Ryan.