Pescar, lăsat de polițiști fără pește și fără barcă – GAZETA de SUD
În această dimineață, polițiștii Secției de Poliție Rurală Osica de Sus au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.
Astfel, astăzi, 10 octombrie 2020, în jurul orei 10:00, polițiștii au depistat un bărbat, din comuna Osica de Sus, în timp ce transporta cu un autoturism o barcă pneumatică și un sac în care se găseau plase de pescuit și pește, fără a deține autorizație de pescuit în scop comercial. Din verificările efectuate, se pare ca acesta ar fi pescuit în apropierea Barajului Ipotesti.
Polițiștii au ridicat atât plasele monofilament, cât și barca pneumatică, în vederea confiscării. Totodată, peștele a fost redat mediului acvatic.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” și „pescuitul resurselor acvatice vii sub dimensiunile legale”, prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura .