Pensionarii cer o nouă majorare a pensiilor, cu 15%, pe lângă indexarea din ianuarie
Pensionarii cer o nouă majorare a pensiilor din aprilie, pe lângă indexarea cu rata inflației care a avut loc în ianuarie, argumentând că prețul alimentelor a crescut enorm.
Federaţiile naţionale ale pensionarilor solicită premierului amendarea unui articol din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a crea condiţii în vederea unei majorări a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023.
„Crizele alimentare şi energetice pe care le traversăm au accentuat starea de sărăcie extremă în care se află peste 2 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 2.000 lei, cărora foamea, frigul şi lipsa de medicamente le pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Având în vedere că în actul normativ ce reglementează Bugetul de Asigurări Sociale de Stat pentru anul 2023 nu a fost aplicată măsura propusă de noi, de amendare a art. 167, alin (1) al Legii nr. 207/2015, vă rugăm să aveţi în vedere rezolvarea acestei probleme prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens, ceea ce ar crea condiţii pentru o majorare a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023”, se menţionează într-un comunicat transmis joi de trei federaţii care reprezintă interesele a cinci milioane de pensionari.
Reprezentanţii organizaţiilor de pensionari precizează că prin adresa din data de 5 decembrie 2022, înregistrată la Guvern cu nr. 32684 din 26.12.2022, au propus amendarea de urgenţă a articolului nr. 167, alin (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar la care nu au primit încă nici un răspuns.
Aceştia au cerut reformularea acestui articol astfel încât contribuţiile de asigurări sociale să nu mai fie compensate cu creanţele (datoriile) pe care le are statul faţă de angajatori, ci să revină la destinaţia iniţială, respectiv la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat.
Astfel, în anul 2022 au fost redirecţionate contribuţii în sumă de circa 16 miliarde lei, pentru anul curent acestea putând fi estimate la 19 miliarde lei.
„Menţionăm că aşa cum este definită în art. 1, punctul 5 al Legii nr. 207/2015, contribuţia socială reprezintă o „prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare”. Diminuarea sumelor destinate Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat prin compensările menţionate duce la o diminuare a drepturilor de care beneficiază pensionarii şi la o creştere a riscurilor la care aceştia sunt expuşi, fiindu-le afectat dreptul la o pensie decentă prevăzut de art. 47 din Constituţie”, au transmis cele trei organizaţii de pensionari – Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională UNIREA a Pensionarilor.
Pensia medie a crescut datorită inflației la peste 2.000 lei în ianuarie
Pensia medie a românilor de rând a depășit 2000 de lei în ianuarie, fiind cu 224 de lei mai mare decât în luna decembrie, ca urmare a indexării pensiei cu 12,5% – rata inflației.
Potrivit datelor CNPP, în luna decembrie au fost înregistrați 4,6 milioane de pensionari care au încasat o „pensie de rând” în medie 2.003 lei, o creștere de 224 lei față de luna precedentă (1.779) când pensia medie a fost cu doar 8 lei mai mare decât în luna noiembrie.
Cât privește tipurile de pensii, CNPP precizează că 3,65 milioane de pensionari s-au pensionat la limita de vârstă, numărul pensionarilor care primesc indemnizație socială de 1.125 lei (majorată de la 1 ianuarie de la 1.000 de lei) fiind de 1.145.867.
Începând cu 01.01.2023 valoarea indemnizației sociale pentru pensionari a fost majorată la 1.125 lei conform prevederilor OUG 168/2022.
Precizare: În anul 2023 nu există niciun cuantum în plată mai mic de 1.125 lei. Subliniem faptul că, orice cuantum aflat sub acest plafon, la comunicarea la plată acesta se suplimentează cu diferența de la bugetul de stat, ca indemnizație socială, altfel spus beneficiarului respectiv i se achită suma de 1.125 lei”, a informat CNPP la solicitarea „Adevărul”.
Cu alte cuvinte, dacă un pensionar ar beneficia, conform contribuțiilor, de un venit lunar de 800 de lei CNPP îi suplimentează cu încă 325 lei, astfel încât să nu primească lunar mai puțin de 1.125 lei în tot anul 2023.
Pe lângă pensie, în funcție de cuantumul ei, pensionarii primesc câte 250 de lei pentru alimente, virați pe carduri o dată la două luni, și un ajutor pentru încălzire de câte 700 de lei prin cardul de energie de două ori pe an.