Pedeapsa maximă la care ar putea fi condamnat Mario Iorgulescu, după ce judecătorii au modificat încadrarea faptei

La Curtea de Apel Bucureşti a avut loc, vineri, primul termen în dosarul în care este judecat fiul lui Gino Iorgulescu, Mario Iorgulescu, tânărul care a provocat un accident mortal în 2019.

Ședința a început cu o întârziere de o ora, potrivit Libertatea, care publicat componența completul care va da noua sentință în dosarul lui Mario Iorgulescu: judecătorii Octavian Ionel Grozavu (președinte complet) și Ana Elena Dobre.

Sentința pe care o vor da magistrații nu poate fi decât una mai ușoară decât cea pronunțată anterior în cazul său, ca urmarea a schimbării încadrării faptei, din „omor”, în „ucidere din culpă”.

Judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor

Amintim că fiul Președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a scăpat recent de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare pentru accidentul rutier mortal pe care l-a provocat în 2019.

Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, producând un accident mortal nu este omor, a decis Inalta Curte de Justiție: omorul presupune o acțiune îndreptată împotriva victimei, iar șoferul a acționat asupra mașinii, spun judecătorii.

Prin această decizie luată în luna iunie, dosarul a fost trimis spre rejudecare, iar fiul Președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a scăpat de acuzațiile de omor, urmând a fi judecat pentru ucidere din culpă.

Apărarea lui Mario Iorgulescu a susținut că „un accident auto nu constituie infracţiunea de omor” și că fapta fiului lui Gino Iorgulescu, care a condus sub influența alcoolului și a cocainei, producând un accident auto mortal, poate fi încadrată doar la ucidere din culpă.

Diferență între „omor” și „uciderea din culpă” constă în pedeapsa aplicată: închisoare de la 10 la 20 de ani în primul, iar în al doilea,ucidere din culpă, de la 2 la 7 ani, având în vedere că șoferul era sub influența alcoolului și a cocainei.

„Un conducător auto care apasă acceleraţia pe un drum public, chiar acceptând varianta de previziune a unui rezultat socialmente periculos şi care se bazează pe un minim de elemente pentru evitarea unui potenţial pericol, nu acţionează acceptând potenţiala urmare socialmente periculoasă, ci socoteşte fără temei că aceasta nu se va produce”, a argumentat apărarea

Cu alte cuvinte, încadrarea la omor sau la ucidere din culpă a unei fapte depinde de atitudinea șoferului față de posibilitatea producerii unui accident mortal.

Accidentul provocat de Mario Iorgulescu în urma căruia un tânăr de 25 de ani a murit , iar doi copii au rămas orfani, a avut loc în urmă cu 5 ani. Fiul lui Gino Iorgulescu a condus ub influența alcoolului și a drogurilor . A accidentat Analizele toxicologice au arătat o concentrație de „1,96 g/l alcool pur în sânge la ora 5:06” și „1,76 g/l alcool pur la ora 6:06”, fiind de asemenea depistat „pozitiv pentru cocaină”. După accident, el a părăsit țara.