Parlamentarii se reunesc pentru susținerea Israelului, în timp ce discursul lui Zelenski a fost anulat

Miercuri, de la ora 9.00, va avea loc o şedinţă de plen comun pentru o declarație comună privind susținerea Israelului.


Conducerea celor două Camere ale Parlamentului s-a reunit, marţi, pentru a decide anularea şedinţei de plen reunit convocată iniţial la ora 17.00 pentru discursul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Şedinţa comună a Camerei Deputatilor şi Senatului, consacrată primirii mesajului preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, programata pentru astăzi, ora 17.00, s-a anulat. De la ora 15.00 va avea loc şedinţă comună a Parlamentului, iar maine dimineaţă, de la ora 9.00, va avea loc o şedinţă de plen comun”, a anunţat Camera Deputaţilor.

În cursul zilei de marți au avut loc mai multe schimbări de program privind vizita președintelui Ucrainei în România. Acesta urma să țină un discurs în Pralament, însă a fost anulat în urma unor informații cum că Diana Șoșoacă și George Simion ar urma să-l perturbe pe Volodimir Zelenski în timpul discursului.