Părinții adolescentului care a deschis focul într-un liceu din Michigan au fost puși sub acuzare pentru omor
Părinţii adolescentului Ethan Crumbley, care a ucis zilele trecute patru elevi la un liceu din statul american Michigan, au fost inculpaţi vineri pentru omor din culpă, în timp ce fiul lor de 15 ani va fi judecat potrivit legilor care se aplică adulților și riscă închisoarea pe viață, relatează CNN. Pe numele lui James şi Jennifer Crumbley au fost formulate patru capete de acuzare pentru omor involuntar, după ce fiul lor în vârstă de 15 ani şi-a împuşcat mortal patru colegi de clasă şi a rănit alţi şapte, marți, la liceul Oxford, situat la circa 60 km la nord de Detroit.James, tatăl adolescentului, este cel care cumpărase cu patru zile înainte arma folosită de acesta pentru atacul de marţi, susțin autorităţile. Însă spre deosebire de alte state americane, în Michigan, proprietarii de arme de foc nu sunt obligaţi prin lege să păstreze armele în locuri inaccesibile pentru copii, iar părinţii sunt rareori acuzaţi de crimele copiilor, menţionează agenția Reuters, preluată de Agerpres.Atacul comis de băiatul în vârstă de 15 ani este cel mai grav incident de acest gen petrecut anul acesta în Statele Unite, dar se înscrie într-un șir de asasinate în masă cu arme de foc comise în şcolile americane, care continuă de decenii. Procuroarea în acest caz a declarat că Ethan „este cel care a apăsat pe trăgaci”, dar „alte persoane au contribuit la acest eveniment” şi vrea ca aceste persoane „să dea socoteală”.Ce s-a întâmplat în dimineața ataculuiProcuroarea Karen McDonald a subliniat câteva dintre evenimentele-cheie care au avut loc în ziua atacului. O profesoară a lui Ethan Crumbley a găsit un bilet pe banca acestuia, în dimineața acelei zile, care „a alarmat-o”, așa că femeia a făcut o fotografie cu telefonul mobil. Pe hârtie era desenat un pistol semiautomat îndreptat spre cuvintele: „gândurile nu se opresc, ajutați-mă”.
» Aflați mai multe informații aici.