Ordonanța austerității poate distruge PSD și PNL, iar AUR va fi marele câștigător!!!
Primul ministru român Marcel Ciolacu a precizat că nu doreşte să intre în conflicte, întrucât datoria de a conduce este mai importantă decât susţinerea unor opinii politice. Liderul PSD a menţionat acest lucru după ce politicienii celor două partide din coaliţie au trecut la un schimb de mesaje în care aceştia se acuzau reciproc, scrie magyarnemzet.hu, citat de Rador.
Din cauza deficitului bugetar considerabil Cabinetul de la Bucureşti a anunţat luarea unor măsuri restrictive, ceea ce a provocat tensiuni nu doar în rândurile populaţiei, ci şi în cercurile celor două partide de guvernământ.
Fostul prim-ministru şi preşedinte al PNL Nicolae Ciucă, membrul mai mic al coaliţiei de guvernare, a făcut, la rândul său, un apel la calm.
În urmă cu câteva zile partidul de guvernământ a decis prin adoptarea unui pachet de măsuri reducerea cât mai mult posibilă a cheltuielilor de stat, respectiv şi creşterea veniturilor bugetare. Intenţia este ca prin reducerea cheltuielilor să se realizeze până la sfârşitul anului o economie de aproximativ 6 miliarde de lei, de asemenea se are în vedere şi creşterea în aceeaşi măsură a veniturilor bugetare. Elaborarea detaliilor privind restricţiile se află încă în curs.
‘Românii acceptă tot mai puţin să-şi asume sacrificii’
În opinia analistului politic Cristi Hrituc, România trece în acest moment prin cea de-a doua criză gravă din ultimii 20 de ani. Hrituc a evocat faptul că partidul aflat la guvernare la vremea respectivă, PDL, a plătit un preţ politic însemnat din cauza crizei din 2009 şi a adăugat că în momentul de faţă românii acceptă tot mai puţin să-şi asume sacrificii.
După cum a formulat, „în anii trecuţi s-a dezvoltat o clasă de mijloc, românii au avut parte de o bunăstare mai accentuată, mai mulţi dintre ei şi-au petrecut vacanţele în străinătate, a demarat un proces de dezvoltare, iar în zilele noastre ei acceptă mai greu o recădere şi o scădere a nivelului de trai”.
Pentru majoritatea care va trebui să facă faţă greutăţilor nu există în momentul de faţă nicio alternativă politică reală. AUR va obţine mai multe voturi drept răspuns pentru frustrare, nu neapărat pentru că ar constitui o salvare sau că ar avea un program economic şi soluţii credibile. USR, de asemenea de opoziţie, nu mai constituie o opţiune pentru cei ce în urmă cu patru ani au votat acest partid – este de părere Cristi Hrituc. În aprecierea sa, există o uriaşă deosebire între criza din 2009 şi cea din acest an. Coaliţia actuală poate administra mai greu criza şi se vor produce pierderi politice serioase mai mari decât cele cu care s-a confruntat în urmă cu 14 ani partidul de guvernământ de atunci, PDL.
„Niciuna din forţele politice de la guvernare nu va putea menţine susţinerea de care se bucură acum. Este evident că pierderea cea mai mare o va simţi PNL, deoarece fiecare măsură restrictivă se referă în primul rând la electoratul PNL. Însă nici PSD nu îşi va putea menţine actualul nivel de susţinere. Scenariul cel mai sumbru nu va apărea în acest an, ci la alegerile de anul viitor, când AUR ar putea să obţină primul loc – a opinat analistul politic.